missgrey.ro
Blog
Scrisoare din Centrul Vechi. Cu tot cu flegme

Când scriu aceste rânduri un puradel şi-a făcut poartă de fotbal din uşa redacţiei şi şutează cu sete. Alţii doi au organizat un concurs de flegme şi ne tapetează geamul. Câţiva paşi mai încolo vreo 15 romi stau îngrămădiţi la o bancă şi joacă barbut. Ca de obicei, nu-i ţipenie de poliţist, local sau nelocal, prin zonă, iar minoritarii fac ce le trece prin cap.

Iar gândul mă duce la noua iniţiativă de la municipiu: să se creeze nu ştiu ce comisie care să inventarieze spaţiile ce sunt închiriate de agenţii economici şi în care nu se desfăşoară nici o activitate. Şi să li se rezilieze contractele la nesimţiţii şi evazioniştii ăştia din cauza cărora Centrul Vechi nu mai revine la viaţă.


Foarte fain! Adică punem tunurile tot pe micii antreprenori care au încercat imposibilul, adică să facă un mic business într-o zonă imposibilă practic pentru aşa ceva. Tot pe ei în controlăm, tot pe ei îi luăm la rost, tot pe ei îi hăituim. În timp ce romii rup bănci, fac baie în fântânile arteziene şi scuipă seminţe tocmai pe scările spaţiilor comerciale, fie ele închise sau deschise.  


Dar v-aţi întrebat vreodată d-le primar, d-lor viceprimari, d-lor consilieri de ce oamenii închiriază spaţii în Centrul Vechi la care renunţă în două-trei luni? Sau n-aţi fost curioşi?


Ştiţi cum este să lucrezi zi de zi, ore întregi, fie iarnă, fie vară, în timp ce unii rag, se bat, dansează, spală covoare, ascultă manele, urinează şi, nu ştiu cum să-i spun, dar chiar fac şi… „treaba mare” pe pompos denumita stradă 1 Decembrie 1918?  (Apropos, un rahat dintr-ăsta a tronat acum câteva zile lângă intrarea principală de la Biserica Uspenia).
Ştiţi cum este să-ţi vină factură de 4.800 de lei pentru 4-5 computere şi-un televizor fiindcă alţii fură curent, poliţiştii să te trimită la E.ON, iar E.ON-ul la Poliţie? Şi tot tu să o plăteşti fiindcă altfel rămâi fără curent.

 

CITEŞTE ŞI:

Lui Flutur i ”s-a cășunat” și pe patronii din Centrul Vechi


Ştiţi cum este să ai geamul împroşcat cu fecale?
Ştiţi cum este să bagi 10.000 de lei într-un spaţiu dintr-acesta fiindcă tu chiar crezi că se poate revitaliza Centrul Istoric iar onor municipalitatea să nu-ţi scadă cu 1 leu chiria? Iar ca premiu să te trezeşti cu taxă pe clădire deşi nu eşti proprietar?
Ştiţi cum este să ai o mulţime de camere de supraveghere în Centrul Vechi care să surprindă atâtea fărădelegi, dar cu care să nu se obosească nimeni să facă ceva?

Ştiţi cum este să îţi râdă în nas că tu munceşti să plăteşti taxe şi impozite, iar alţii să facă plajă în faţa ta, fără nici o grijă pentru ziua de mâine?
Ştiţi cum te simţi să vezi că tu şi o mulţime de alţii ca tine încearcă, după propriile puteri şi din propriile venituri, să facă ceva pentru centrul acesta istoric, iar voi, dragilor noştri aleşi, tot pe noi vreţi să ne luaţi la rost?


Poftiţi vă rog în Centrul Vechi! Aveţi curajul acesta? Lăsaţi baltă comisiile, comitetele şi comiţiile şi veniţi în lumea reală. Lăsaţi pentru câteva zile birourile luxoase şi maşinile de la scară şi faceţi-vă birou în Centrul Vechi. Să simţiţi pe propria piele traiul alături de minoritarii care aici sunt majoritari. Să văd atunci pe cine mai controlaţi.


Vă puneţi poze pe Facebook din Centrul Vechi… de la Sibiu, de la Braşov, de la Cluj, de la Bistriţa, de la Iaşi. De la Botoşani când vă puneţi? Cum oare în toate oraşele ţării ăsteia Centrul Vechi este cel mai vizitat şi aglomerat loc, iar la noi este cel mai aglomerat cu… romi? Chiar nu vă simţiţi prost aşa, când vedeţi cum se poate la alţii şi la noi nu se poate? Aaa… sau din biroul dvs. nu se vede?


Botoşăneanul va publica miercuri dimineaţă un material tulburător despre ceea ce înseamnă viaţa în Centrul Vechi al municipiului reşedinţă. Nu îl rataţi! Vă veţi cruci să vedeţi unde s-a ajuns.

 

UPDATE:

La 21:45 am închis redacția. Un hăndrălău de vreo 120 de kile se pișa pe gardul Bisericii Uspenia. La cum acționează edilii, polițiștii și jandarmii este și firesc să considere orașul ăsta WC-ul lor public.

 

VEZI ŞI:

Patron din Centrul Vechi, adevărul gol-goluț despre traiul cu răzbunări în stil mafiot – FOTOGALERIE

 

pantofi-trendy.ro
loading...
Domnule Sergiu stiti ca foarte multi din tigani care au de facut prestatie pt. ajutorul social nu o fac??Listele cu pontajele sunt facute in birou la sfarsitul lunii,cei care ar trebui sa-i puna la munca accepta bani in locul muncii si ii ponteaza fara sa mai fie prezenti.Acest lucru poate fii verificat foarte usor,megand pe teren ca reporter,inopinant,dupa ce ati aflat unde au de lucrat in ziua respectiva si veti observa ca din 12 sa spunem ,sunt prezenti doar 2-3 si aceia romani sau mai rau cei 2-3 muncesc iar restul de tigani stau si se uita.Cel mai grav e ca,cativa din sefi care au tabelele sunt chiar tigani(unul din ei e cel care a facut scandal in parc acum cateva saptamani cand a sarit la politie)deci ramane fix la latitudinea lor pe cine sa ponteze contra cost si pe cine nu.Verificati si o sa va convingeti singur.
5 octombrie 2016, 17:02
Mai este o problema,in centrul vechi se fura foarte multa apa si cablu de la UPC,ar trebui o echipa mixta de la apa,UPC si politie-jandarmi sa faca un control amanuntit la toate casele din zona si sa taie de pe stalpi toate firele ce nu sunt conectate la un abonat care plateste acest serviciu.Cei de la UPC au lasat firele pe stalp si le au deconectat doar dar ei au pus scara si s-au conectat din nou,iar la apa cei care se ocupa cu controlul lor si depistarea furtului de apa,ori iau bani de la tigani(asta am vazut-o cu ochi mei)ori nu au curaj sa ii controleze(asta am auzito cu urechile mele).Tiganii ori nu au sigilii la contoare ori nu au contoare de loc,ori ocolesc contorul.Mai mult decat atat foarte multi nici nu au contract cu cei de la apa si astfel spala incontinuu la masina,spala covoare afara si unda trotuarul aiurea.IAR NOI ROMANII FACEM ECONOMIE LA APA DE FRICA FACTURILOR PREA MARI.La fel se intampla si cu cei care trebuie sa plateasca taxa de salubrizare,5% din chiriasi persoane fizice din centru platesc acest serviciu,restul nici nu au auzit de el cu toate ca ei fac cea mai mare mizerie.DOMN PREFECT AVETI PUTEREA NECESARA SA REZOLVATI SI ACESTE PROBLEME GRAVE CU FURTUL SI NEPLATA UTILITATILOR.
4 octombrie 2016, 16:33
Una din solutii este cea in care ii poate da afara din spatiile locative chair SC LOCATIVA SA conform art.17,litera b,alin.3 din contractul incheiat intre chirias si Locativa(acest lucru se poate verifica simplu la Locativa cand se cere relatii dintr-un cotract tipizat) iar cea de a doua este organizarea unui referendum pe plan local care sa fie nu doar informativ ci si executoriu vizavii de acordul botosanenilor de ai scoate din centru si ai muta poate la o unitate militara dezafectata sau in alta parte(va asigur ca va iesi foarte multa lume la vot) si astfel prin organizarea acestui referendum se va disipa si raspunderea politica care ar cadea pe umeri unui partid ,a unor cativa oameni(consiliul local) sau a unui singur om(primar,precfect,presedinte consiluil judetean,etc)care de obicei se fereste sa se implice in acest gen de actiune datorita votantilor pe care ii pierde dar si datorita repercusiunilor ce ar putea avea loc. Organizarea referendumului ar arat oricui ca populatia Botosaniului a decis si nu doar cativa oameni mai mult sau mai putin cu interese.E DESTUL DE SIMPLU conform legii referndumului 3/2000.
2 octombrie 2016, 18:36
SA SCOATEM PE CEI CARE DORESC SA FACA CATE CEVA IN CENTRUL VRCHI SI SA ADUCEM IN LOCUL LOR ROMII DIN GRIVITA . UNDE-D MULTI PUTOAREA CRESTE .
18 septembrie 2016, 18:17
Jurnalistul care a scris acest articol este PSD-ist !!!Dc nu a scris articolul asta cand era primar Domnu Portariuc?!problema asta exista si inainte ...a scuze e cumva mas media politizata?!a scuze nu mai e la putere psd?!eu cred ca problema e la educatie cea pe care nimeni nu da 2 bani?!parca cei de la psd au inchis scoala 13 si iau dus pe toti tiganii la scoala de la ghetou ?!ce semeni aia primesti nu va mai plangeti atat!!undei asa zisa grup local mixt de lucru cu romii ?!dc nu luati reprezentatii romilor pentru care ai si platiti la raspundere?!ce fac ei de fapt?!......
1 septembrie 2016, 01:28
Tiganii = persoane care nu produc decat rahat si urina care o depun ca niste animale fara minte ce sunt unde apuca si mananca taxele oamenilor care se straduiesc sa munceasca ! Nu sunt buni nici de dat la gunoi ca miros urat !! Deportati pe insule pustii sa incerce sa supravietuiasca fara ajutorul social de care se bucura fiindca sunt lenesi , jegosi si inutili din toate punctele de vedere ! Flutur te-am ales sa faci ceva ! Venim peste tine in birou si te punem sa strangi tu semintele , rahatul si urina de pe jos , sa asculti tu manele la 12 noaptea , sa iti fie frica sa ai bani in buzunar si telefon cand mergi pe acolo singur , sa vezi cum e !! Vrei voturi ? Nu o sa le mai ai daca nu faci nimic mosule !!!!
31 august 2016, 19:11
Coroanele depuse acum câteva zile in Centrul Vechi , calcă puradeii pe ele seară de seară când"calaresc " statuia asta...politistilor le e frica de "borâtao".Văzui cum se fac ca nu vad.Atunci când sunt prin zona ca de obicei NU sunt...Un pechinez muscă deseori oameni... isi fac nevoile pe unde apuca...Când se ceartă intre ei tiganii, iti vine să fugi pe lună ori sa scoti un kalașnikov...in fine...cert e ca este îngrozitor ce se întâmplă.Mai nou au si TERASE...beau cafeluța de dimineață...suntem de rasul tării si nu numai...
31 august 2016, 14:04
De ce sa-i mutati fratilor ? Au reprezentanti legali in politica, organizatii civile, administratie etc. Acestia pusi si ajutati , constransi zilnic conform programelor europene si nationale sa-si sadeasca in orice clipa in randul etniei normele morale necesare in cadrul comunitatilor civilizate, sa participe la activitatile social-comunitare de infrumusetare si intretinere a orasului, sa-si formeze din randul lor echipe de control si combatere a actelor de inclacare a ordinii si listii publice - echipe care sa prezinte trimestrial situatia in ATOP si asa mai departe. Iar ATOP-ul , prin organele abilitate si tragerea acestora la raspundere sa propuna solutii de modificare a legislatiei la nivel national dar si emiterea de hotarari de catre consiliul local municipal care sa impuna obligatii de normalizare a situatiei. Si in cativa ani situatia se va redresa fara mutare daca administratia locala doreste acest lucru si nu sunt alte interese politice, financiare, etc la mijloc.
31 august 2016, 10:53
pt klaus cel dotat intre urechi, de ce sa-i mute la cismea,cretinule? ce e la cismea, lada de gunoi,maidan? si acolo sunt o tona de tigani si asistati social, si acolo e ghetou in devenire, asa ca speram sa-i mute cu tine si familia ta .
31 august 2016, 08:44
......SA VEDETI CE E LA PODUL DE PIATRA 150-200 de familii din blocurile din jur sunt terorizate de autogara TRANSDOR.....la ora 4 a.m. se pornesc motoarele si se ambaleaza....ca nu mai poate dormi nimeni......apoi cele 5 crasme.....apoi piratii ....si strada teatrului este aproape tot timpul blocata spre sensul giratoriu....in fata crasmei LA CARUTA...de catre microbuzele RVG.....si asteapta pe cei ce vin din piata......care se opresc la crasma sus amintita si incepe petrecerea cu bere mici etc.......E INFERN AICI DOMNILOR......AUDE PRIMARIA.....POLITIA LOC ALA....PRETECTIA MEDIULUI.....INSPECTIA SANITARA....?????????????????????????.
31 august 2016, 08:31
....sa vedeti cum l5o-2oo de familii de la pod de piatra....sunt terorizati de autogara TRANSDOR...la ora 4 dimineata ambaleaza motoarele.....aerul e de nerespirat....si nu se poate lumea odihni.......mai puneti si cele 5 crasme....de aici......mai sunt si piratii...oare ce face politia locala ca nu ii vad deloc pe aici......a si strada teatrului spre sensul giratoriu este blocata aproape tot timpul de microbuzele RVG..care pleaca cu oamenii ce vin din piata si ii asteapta......ESTE INFERN LA PODUL DE PIATRA .......SE AUDE LA PRIMARIE......LA POLITIA LOCALA.....LA INSPECTIA SANITARA......LA PROTECTIA MEDIULUI.....??????????
31 august 2016, 08:21
Cam așa e la noi la Botoșani. Vă provoc, domnule primar să faceți o plimbare într-o seară, de la magazinul Botoșani până la capătul liniei de tramvai. Cel puțin în capătul centrului vechi, la chioșcul non-stop de lângă LuxRo, n-ai loc să treci de țiganii care stau tolăniți pe jos cu puradeii după ei, maldăre de gunoaie aruncate, coji de semințe etc, nu mai zic ce gălăgie fac..de-ți vine să fugi și să nu mai treci pe-acolo. A ajuns centrul vechi exact ca ghetourile din Parcul Tineretului...o rușine a acestui oraș.
31 august 2016, 08:16
Bine ca domnii militeni stau la panda la parcarea de la bazar..si cum lasi 2min masina au si venit sa te fotografieze....
31 august 2016, 07:58
Felicitari Sergiu ca ai spus purul adevar.Trebuie luate masuri odata pentru totdeauna ca nu se mai poate.Avem copii care se feresc de centrul vechi ca de raie.Minoritarii,indiferent de varsta cum te prind,cum te ard .Si mai trebuie luat in vizor si parculetul din Parcul Tineretului unde de cativa ani se aduna tiganii de pe centru si ghetou unde se drogheaza de fata cu copii fara nici o jena.Unde este politia?
31 august 2016, 00:32
Pt Ecologistul :sclavul romilor este doar Flutur,căci el le-a promis in campanie ca nu-i scoate nimeni de acolo.Portariuc a dus in Centrul Vechi echipa de la Pol Locală sa-i monitorizeze,a propus soluții de mutare a romilor din zona centrala,dar manipularea dusă de PDL isti a avut mai mult succes ...Stau in zona si credeți-ma ca am urmărit cu interes toate știrile legate de acest subiect si am fost f dezamăgit cand am vazut cum s-au pus piedici in anii trecuți la toate încercările de linistire a respectivilor indivizi.Verificati relatările presei cu privire la acest subiect...Si nici nu se va face nimic căci romii spun ca "șeful" e om de cuvânt ...Si mai vin ceva alegeri in toamna...Trist...
31 august 2016, 00:05
Tot ce scrie mai sus e adevarat! Politia locala, practic nu face nimic dar nimic.. Acum sa nu sariti cu gura pe mine ca nu aveti dreptate. La Ospenia si la Somax e jale cu tigani.
30 august 2016, 22:53
Ăsta e adevărul. Bravo d-l Sergiu.
30 august 2016, 22:47
Te felicit. Personal sunt pentru scoaterea astora afara din oras. Definitiv. Mi-e sila mai mare ca de tigani de politicienii carora le e teama a ia masuri pentru 1000 de voturi. Ar primii 10.000 daca ar scapa de cancerul asta. Exista Locativa si nimic. Exista parghii si nimic. Dar ce folos ca unu ca tine indrazneste o data la multi ani sa spuna ceva? Ce folos ca Flutur, Egner si Portariuc sunt sclavii tiganilor din centru pentru niste amarate de voturi? Nici unu. Botosaniul in centru vechi e o cocina infecta.
30 august 2016, 22:46
rusine leagea se aplica si tiganilor si romanilor asa ca nu mai fiti rasistii pace....
30 august 2016, 22:42
Un nene expert care sa spuna cum ca locuintele nu prezinta siguranta, evacuare fortata si trimisi in pizda mamii lor. Voila, problem solved.
30 august 2016, 22:28
Super! Așa este!La fel e sa locuiesti intr-un bloc în care 9 din 10 locatari au centrala, cel racordat la calor are subventie iar tu sa cotizezi lunar la afacerea calorica. Te mai miri de ce starea care ne domină este greața profundă față de tot ceea ce ne înconjoară.
30 august 2016, 21:50
Sergiule ,este adevarat ce spui dar ce poti face singur,normal ar fi fost ca toti botosanenii sa ia atitudine ma asteptam la cel puti 1000 de comentarii pentru ai trezi pe cei din administratie dar toti sunt in amortire si se uita doar pe vizor.Solutia este sa fie fugariti din oras deoarece majoritatea nu sunt din Botosani sunt chiar si din alte judete au gasit aici prosti care si-au vindut sufletul pentru citeva voturi si le-au asigurat locuinta.Rusine celor ce au facut pact cu acesti nespalati.Ma gindesc din ce in ce mai mult ca dupa ce ies la pensie sa parasesc Botosaniul desi sunt nascut aici eu ,parintii mei si chiar bunicul meu.
30 august 2016, 21:49
Sa i mute Flutur la Cismea!!!
30 august 2016, 21:33
Adevarul, gol golut ! Bravo Sergiu !!!
30 august 2016, 21:27
Să fie aplicată legea și țiganilor, nu numai românilor, gata cu nesimțirea! TREZIREA!
30 august 2016, 21:25
Loading...
Loading...
cumparamisim.ro
Loading...
starshiners.ro%20
mydressing.ro
loading...
Sondaj
V-au plăcut Zilele Orașului 2017?
Da
Nu am participat
Nu știu / nu mă interesează
Nu
Declaraţia zilei
”Sunt bilețele deja pregătite să nu se încurce delegații ca domnii să-și perpetueze puterea. Eu îi rog pe membrii PNL, pe delegații care vin la conferința de mâine să analizeze foarte bine situația, să înțeleagă ce s-a î ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.5333 lei
USD
Dolarul SUA
4.1453 lei
CHF
Francul elveţian
4.1837 lei
GBP
Lira sterlină
5.3604 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7195 lei
XAU
Gramul de aur
168.8079 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2160 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4522 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0998 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0381 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1682 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6094 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.