Interviuri
INTERVIU Mirela Saucă: Un liberal botezat în marxism-leninism, care se gudură în fața lui Ponta ca un cățel
Este mamă a două fete, este întreprinzător privat, iar de vreo doi anide zile este şi om politic. Pe scurt, ea este Mirela Saucă, unul dintrefoştii lideri ai Partidului Forţa Civică Botoşani, care prin succesiuneade fuziuni şi alianţe din Dreapta eşichierului politic face acum partedin Alianţa Creştin Liberală. Cum este văzută campania electorală pentruprezidenţiale prin ochii unei figuri relativ noi din politicabotoşăneană şi ce aşteptări are de la turul al doilea citiţi înrândurile următoare.
 

"Viitorul acestei țări depinde acuma de ei. Prezența la vot a fost undeva la 50%, iar PSD a stors tot ce putea" 

-   La alegerile europarlamentare din mai, atunci când au candidat separat, PNL, PDL şi Forţa Civică au adunat în judeţul Botoşani un procent de aproape 35% din voturi. La prezidenţiale, când şi-au unit forţele, abia au scos 22%. Ce s-a întâmplat, unde s-au dus peste 10% din voturi?
  -  Cred că o parte din voturi s-au dus în turul întâi spre Monica Macovei sau spre Călin Popescu Tăriceanu. În turul doi, o mare parte din aceste voturi se vor întoarce la noi. O altă problemă este că electoratul PSD, care știm din ce categorii sociale e format, e foarte disciplinat și a mers la vot. Electoratul de dreapta e mai puțin disciplinat și mulți au stat acasă. Au gândit că oricum știu cine intră în turul doi și efortul de a merge la vot nu contează. Au zis că vor merge în turul al doilea, care este decisiv. Noi sperăm ca așa să fie și oamenii respectivi să realizeze cât de importantă este prezența lor la urne. Practic viitorul acestei țări depinde acuma de ei. Prezența la vot a fost undeva la 50%, iar PSD a stors tot ce putea. De acum, cam tot ce iese peste acest procent va fi vot pentru Klaus Iohannis. Depinde de noi dacă vom reuși să convingem oamenii să meargă la secția de votare, pentru că lehamitea, sila și delăsarea nu-i ajută decât pe adversari. Dacă stai acasă, de fapt votezi cu Ponta, votezi cu un impostor periculos.
  -   În afara acţiunii prilejuite de vizita lui Klaus Iohannis la Botoşani, care oricum a avut loc în afara campaniei electorale oficiale, nu s-a organizat nici o acţiune de stradă, nici un miting, nici un marş. De ce?
  -  Am considerat că discuțiile directe, civilizate cu oamenii sunt în spiritul candidatului nostru, Klaus Iohannis, care a promovat bunul simț, buna intenție, buna credință. El a  ieșit din tiparul cunoscut de campanie electorală și a spus că ne trebuie mai multe fapte și mai puțin spectacol. Se pare însă că alegătorii aveau nevoie și de acțiuni colective, care să le stimuleze încrederea în șansele de victorie ale candidatului dreptei. De aceea, în ultima săptămână ne-am concentrat și pe acest fel de evenimente.

"Și mai grav este că, o parte a acestor mesaje au fost transmiseelectoratului folosind instituții ale statului, considerându-le filialePSD"

   - PSD-iştii au lansat câteva mesaje clare: Iohannis vă taie pensiile – Ponta le protejează, Iohannis este neamţ, Ponta este român, Iohannis are şase case şi n-are copii, Ponta are copii. Nu prea am văzut o replică viguroasă. Ce le transmiteţi totuşi botoşănenilor?
interviu mirela sauca - Din păcate, această bătălie politică a fost total lipsită de decență și fair-play din partea PSD, fiindcă au folosit drept arme electorale bădărănia, mitocănia, grosolănia, mojicia si vulgaritatea. Și ca și cum acestea nu ar fi fost suficiente, marți au dat dovadă și de un comportament primitiv de campanie, iar gestul lor este absolut mârșav. Nu ne-am putut imagina că un candidat la cea mai importantă funcție în stat, poate folosi în discursul său atâtea cuvinte ofensatoare și etichete jignitoare la adresa contracandidatului său pentru a obține voturi.
Dincolo de minciunile, manipulările și jignirile pe care le transmit aceste mesaje, ele arată lipsa de caracter, educație, politețe și bună-cuviintă. Și mai grav este că, o parte a acestor mesaje au fost transmise electoratului folosind instituții ale statului, considerandu-le filiale PSD. Klaus Iohannis a spus foarte clar că va duce o campanie curată, fără jigniri, injurii sau atac la persoană. A le răspunde în aceeași manieră ne face asemenea lor.

-    Ponta a scos un scor chiar puţin sub cel al lui Năstase din urmă cu zece ani, în schimb Iohannis a obţinut cu peste 3% sub Băsescu. Nu credeţi că adevărata problemă este, de fapt, la ACL şi nu la PSD?
  - Cunosc foarte bine rezultatele alegerilor din 2004. Am citit chiar o analiză făcută de fostul candidat Adrian Năstase după ce a pierdut acele alegeri. Atunci Traian Băsescu a fost singurul candidat de dreapta care a contat. El nu a fost nevoit să împartă voturile electoratului de dreapta cu nimeni. Adrian Năstase a luat 40,97%, Traian Băsescu 33,92%, Vadim Tudor 12,57% și Marko Bela 5,1%. Acum Klaus Iohannis a trebuit să împartă voturile cu Monica Macovei, cu Elena Udrea și cu Călin Popescu Tăriceanu. Dacă nu ar fi fost această fărâmițare a votului de dreapta, Ponta ar fi putut fi bătut în turul I, sau diferența între cei doi ar fi fost foarte mică.

"În județul Botoșani, ACL a pierdut peste 10.000 de voturi. A fost aproape un concurs între primarii trădători în a-și arăta loialitatea faţă dePSD" 

  -  Cât de mult a contat plecarea a 11 primari şi a zeci de consilieri prin ordonanţa iniţiată de Dragnea care le-a permis să schimbe partidul fără să piardă mandatul?   
  -  Trebuie să spun că traseismul  nu are în mine un avocat. Este condamnabil că cei de la putere s-au folosit de o ordonanță de urgentă pentru a permite, sau obliga prin șantaj, ca aleșii locali să-și schimbe opțiunea politică fără a suferi consecințe. Aceasta demonstrează că politica la varf este făcută de oameni pentru care interesul  personal este mai important decât interesul național, este o insultă la adresa alegătorilor. Fiecare dintre noi am votat un candidat în care am investit încredere, ca reprezentant al unui partid cu o ofertă electorală pe măsura așteptărilor noastre.
CITEŞTE ŞI:
 Întâia doamnă de la Forţa Civică Botoşani, în vizită la Bruxelles - FOTOGALERIE
Și atunci de ce ne mirăm că electoratul nu mai are încredere în politicieni și i-a etichetat drept mincinoși? De fapt, migrarea primarilor și a consilierilor, nu a urmărit scopul declarat de a crea majorități în Consiliile Locale și Județene care să permită trecerea proiectelor, ci un scop pur electoral în interesul lui Ponta și al PSD. Iar acest lucru, a fost demonstrat prin rezultatele obținute pe 2 noiembrie. Statisticile arată că în județul Botoșani, ACL a pierdut peste 10.000 de voturi. A fost aproape un concurs între primarii trădători în a-și arăta loialitatea fata de PSD. 
- De unde această diferenţă uriaşă de opţiune politică între Botoşani şi Arad, între Moldova şi Transilvania?
  -   Nu cred că există două Românii, așa cum aud spunându-se după rezultatele din 2 noiembrie, cum nu cred că există o parte civilizată și una ,,primitivă" a țării. Transilvania este mai urbanizată decât Oltenia și Moldova, iar majoritatea populației se informează unilateral de la unul-două posturi de televiziune puternic politizate. In mediul rural, majoritatea sunt bătrâni care nu se informează, dar ascultă de sfatul primarului, iar tinerii în marea lor majoritate sunt plecați din țară. Problema este că jumătate din populație nu merge la vot și aici este vina întregii clase politice.

interviu mirela sauca acl botosani

 -   În 2008 – 2012 se părea că Botoşani nu mai este o zonă roşie. Ce s-a întâmplat de botoşănenii au redevenit atât de mari simpatizanţi ai PSD?
  -   De 25 de ani toți cei ce au fost la butoane, cum se spune, au venit la Botoșani doar după voturi, promisiunile și le-au uitat a doua zi după fiecare rând de alegeri. In ultima lună, aproape în fiecare dimineață ne trezim și suntem copleșiți de breaking news-uri politice din care aflăm că Guvernul a deschis robinetul cadourilor electorale pentru aproape toate categoriile sociale: de la pensionari la copii, de la salariații din sistemul sanitar la profesori, până și primarii PSD au primit proiecte gata semnate. De fapt, asistăm la o politică a dezmațului bugetar și  multe din aceste promisiuni nu vor putea fi onorate. Iar cele pe care vor fi materializate, vor îndatora viitorul nostru economic pentru mulți ani. Din păcate nu numai botoșănenii, ci și mulți alți alegatori, au căzut in capcana figurii senine și aparent sigure afișate de Victor Ponta, în fapt un personaj mincinos și pervers, foarte priceput în arta manipulării fără jenă.

"Am văzut în seara alegerilor ce mândri ne-au făcut în Europa de faptul că suntem români"

  -  Strict matematic, ţinând cont de anunţurile făcute de candidaţii care au ieşit din cursă după turul I, Victor Ponta ar trebui să câştige prezidenţialele beneficiind de sprijinul lui Tăriceanu, Vadim, Diaconescu şi Kelemen. Ce mai poate fi făcut?   
 -   Se spune că ”politica este arta compromisului” iar Victor Ponta a transformat compromisul în mod de viaţă. Pe zi ce trece,  nu ne demonstrează decât că este capabil de absolut orice pentru a câștiga fotoliul de la Cotroceni.  Cunoaștem directia antieuropeana asumată de PSD, cu sloganuri de gen „nu vrem să primim ordine din afară, știm noi mai bine ce să facem”, folosind un discurs de tip PRM cu ,,mândria de a fi român”. Am văzut în seara alegerilor ce mândri ne-au făcut în Europa de faptul că suntem români. Nu mă miră atitudinea lui Tăriceanu, un liberal botezat în marxism-leninism, care se gudură în fața lui Ponta ca un cățel ce așteaptă o bucățică de ceva.
CITEŞTE ŞI:
Jurnal de candidată despre tineretul abandonat : Să plece sau să rămână?
Cât despre Domnu’ Dan, probabil că vrea să il invețe pe Victor Ponta sa guverneze ,,senzațional”. Kelemen Hunor  a transmis alegătorilor de etnie maghiară mesajul de a vota după conștiință, dar a mai spus că nu poate sta la aceeași masă cu PSD și PRM nici măcar câteva zile până la alegeri. Ceea ce nu este luat in calculul strict matematic este conștiința și demnitatea celor ce le-au fost tranzacționate voturile. A membrilor PRL - care mai sunt liberali, a membrilor PRM - care urăsc mafia și corupția și a membrilor PPDD - care mai sunt încă impotriva „ciocoilor,,
 -   Este diferenţa de 10% una surmontabilă? Ce speranţe mai aveţi de la turul al doilea? 
  -  Ne punem speranța în primul rând in tineri, care vor o țară în care să-și dorească să trăiască, în voința românilor de a se revolta și a spune: '25 de ani e prea mult, timpul nu mai are răbdare.  Ne punem speranța in oamenii liberi și tăcuți, dezamăgiți de clasa mirela sauca politică de 25 de ani și pe care nu am reușit să-i mobilizăm la vot in primul tur. Există oameni nehotărâți, care s-au săturat de promisiuni nerespectate și vor să trăiască într-o țară civilizată. Lor ne adresăm, spunându-le că România riscă să sfârșească în mâinile unui om care nu are nimic de-a face cu interesul național. În mâinile apărătorului corupților și penalilor care au furat țara aceasta. Ne adresăm de asemeni tuturor aleșilor locali cerându-le să își apere comunitățile de politica anti-europeană a PSD, care va lovi în primul rând în viața oamenilor care i-au ales. Acțiunile și politica duse de Victor Ponta arată că nu îndrăgește partenerii europeni, în schimb este foarte apropiat de prietenii săi ruși si chinezi. Practic, pe 16 noiembrie, avem de ales între a trăi în Uniunea Europeană și a ieși în afara ei. Nu vreau sa-mi imaginez cum ar arăta România în afara UE guvernată de PSD. Cum ar arăta o Românie fără DNA, ANI, fără fonduri pentru proiecte europene și subvenții agricole, fără locuri de muncă în străinătate? Ar fi o țară uitată și izolată. Ar fi o țară fără justiție, în care şefii PSD și-ar face de cap nestingheriți.

"Știm cu toții cât de greu se obțin voturile de dreapta în acest județ. Especificul locului și nu din cauză că liderii politici de dreapta deaici sunt nepricepuți, leneși sau trădători"

 -  Vor apărea sancţiuni la nivel politic, vor cădea la Botoşani capete după scorul dezastruos obţinut de Klaus Iohannis în judeţ?
 -    In acest moment suntem preocupați de ce putem face pentru ca în turul doi să obținem un rezultat mai bun. Trebuie să evaluăm cu realism situația de fapt și să vedem ce oportunitați de îmbunătățire a scorului avem. Cu siguranță vom face o analiză obiectivă a activitații noastre, și sunt convinsă că fiecare dintre noi, cei din conducerea PNL,vom începe cu un exerciţiu de exigenţă proprie. Eu personal, consider că rezultatul votului, indiferent care va fi, trebuie să constituie pentru organizația noastră un punct de plecare, un moment de evaluare reală a resurselor și a potențialului nostru. Cât privește  sancțiunile si căderile de capete, este prematur să vorbim de așa ceva. Trebuie în primul rând să știm dacă e vorba de o vinovăție a cuiva. Știm cu toții cât de greu se obțin voturile de dreaptă în acest județ. E specificul locului și nu din cauză că liderii politici de dreapta de aici sunt nepricepuți, leneși sau trădători.
 -  Este pusă în pericol fuziunea PNL – PDL de un posibil eşec la prezidenţiale?
  -    Exclus. Tribunalul Bucureşti a admis, luni 03.11.2014  cererea privind fuziunea prin contopire a Partidului Naţional Liberal cu Partidul Democrat Liberal, noua formaţiune urmând să se numească PNL. Prin aceeaşi decizie s-a dispus şi radierea celor două partide politice care au fuzionat, respectiv a PDL şi a PNL, din Registrul special. Acum suntem în perioada celor zece zile în care decizia poate fi contestată, urmând ca apoi hotărârea să rămână definitivă.
  - Ce așteptări aveți de la aceste alegeri?
 -  Mi-aș dori ca, la aflarea rezultatelor acestor alegeri, să nu fiu nevoită să dau ceasul înapoi cu 25 de ani!
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Roman are doctoriţă în biologie şefă la tineret – FOTOGALERIE
FLASH INTERVIU: Funcționarul public al anului, 40 DE ANI de muncă în același loc

15 persoane din întreaga țară au fost premiate pentru rezultate meritorii la locul de muncă, printre care și doi botoșăneni. Premiile au fost acordate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).

INTERVIU ministrul Gabriel Petrea: Fiind membru în Guvern pot să vă spun exact ce s-a întâmplat / Niciodată nu sunt destule doamne

În decembrie tocmai a împlinit 32 de ani, iar în ianuarie a devenit unul dintre cei mai tineri miniştri de după revoluţie. Este întruchiparea visului social-democrat, al junelui care a urcat în ierarhie nu pe trepte, ci cu liftul, ajungând să conducă Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, calitate în care în luna martie a fost prezent la Botoşani, unde a participat la o întâlnire cu parlamentarii, şefii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, patronate şi sindicate.

INTERVIU Răzvan Rotaru: Conducerea partidului ar putea să dea mai multe explicații. Am votat pentru, este un vot public, am înțeles că sunt înregistrări

În doar două luni de la debutul mandatului de parlamentar, Răzvan Rotaru a reușit să intre în atenția presei naționale printr-un punct de vedere mai... aparte privitor la proteste, față de al majorității colegilor. Iar la Botoșani a fost unul dintre cei care în interiorul filialei a criticat vehement refuzul unor lideri ai organizației PSD de a-i da ”undă verde” lui Cosmin Andrei să ocupe funcția de secretar de stat. Cum a gândit deputatul Răzvan Rotaru în aceste două probleme, dar și alte lucruri poate inedite, le aflăm în rândurile următoare.

FLASH Cine este anonimul care a preluat Cornișa : Așteptările sunt foarte mari, este foarte dificil

Despre Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa nu s-a mai vorbit de câteva săptămâni de zile iar așteptările privitoare la o eventuală deschidere a obiectivului care a suscitat atâta interes, s-au disipat odată cu venirea toamnei. Însă, serviciul care va administra acest complex are deja trei salariați care și-au început activitatea de o săptămână de zile.

Marian Murariu, adevărul despre postul de viceprimar : Nu sunt un vânător de funcții!

Tânărul viceprimar Marian Murariu a bifat deja în calendarul de pe birou două luni de zile de când s-a așezat efectiv pe fotoliul administrativ. Cât de mult sau cât de puțin a reușit să se integreze în administrația publică locală de la Botoșani știe doar domnia sa. În exterior, este persoana care în momente oficiale nu schițează nici măcar o umbră de zâmbet și care, cel puțin pentru moment, își tratează misiunea din fruntea Primăriei cu extrem de mare seriozitate.

INTERVIU Mihai Venedict – WorkTape Medical: Alimentele reprezintă carburantul nostru esențial și contează enorm calitatea și cantitatea

După un periplu prin Bucureşti şi Anglia s-a întors la Botoşani unde şi-a deschis un centru de recuperare cum nu se prea întâlneşte prin zonă. Este fiziokinetoterapeut şi la nici 30 de ani a hotărât să îşi ia destinul în propriile mâini şi să îşi iniţieze propriul business. Cel puţin declarativ este însă mai puţin interesat de afacere şi mai mult de recuperarea botoşănenilor. Şi pentru aceea a venit cu câteva noutăţi pe… piaţa serviciilor de aces tip.

INTERVIU : Mihaela Huncă, despre clișee și ipocrizie - Nu am habar la ce fel de „vedete” faceţi trimitere

Este șefa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de deja patru ani de zile și unii ar spune că i se potrivește de minune sintagma ”doamna de fier a învățământului botoșănean”. A atras și simpatii și antipatii și nu de puține ori a ținut prima pagină a ziarelor. După patru ani de zile în fruntea educației botoșănene, Mihaela Huncă face un bilanț al realizărilor, dar și al eșecurilor.

Botoșăneanul care își ia doctoratul pe băncile unei universități de prestigiu din Anglia: DESCOPERĂ-l pe Andreas, un tânăr cu o minte strălucită

Andreas Zimmermann este un tânăr de 21 de ani, născut și format la Botoșani. A absolvit Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și a plecat să studieze în cadrul unei universități de prestigiu din Anglia. Este pasionat de tot ceea ce ține de automobile și își dorește pe viitor o carieră în domeniu. Nu a rămas în România pentru că străinătatea l-a primit cu brațele deschise și i-a oferit mai multe posibilități.

FLASH INTERVIU : CINE este Bogdan Cărăușu, liderul protestatarilor de la Botoșani?

Cine ești tu? – Un om obișnuit. Un om obișnuit, dar un om neobișnuit de nemulțumit.
Aproape toată suflarea din Botoșani a stat cu ochii pe tinerii care au ieșit în stradă într-unul din cele mai mari mitinguri din ultimii 15 ani. În fruntea lor, un alt tânăr, necunoscut opiniei publice până de curând. Iar întrebarea unanimă a fost, evident, cine este Bogdan Cărăușu?

Loading...
FLASH INTERVIU: Cerșetoria înflorește la Botoșani - DE CE stau cu mâna întinsă tinerele nimănui : FOTOGALERIE & VIDEO

Majoritatea botoșănenilor le știu pe fetele cu haine murdare și rupte care stau în intersecții și cer câte un ban de la șoferi dar și pe cele care stau în fața supermarketurilor mult vânata fisă de 50 de bani de la coșul de cumpărături. Există totuși un lucru pe care puțini îl știu, pe unii nici nu-i interesează, alții n-au timp să asculte. Și anume povestea acestor sărmane, în cazul în care ele, spun adevărul.

INTERVIU Francezul care a dat luxul din Paris cu Lara Fabian sau Yves Saint Laurent, ca să bage bani în Botoșani: Aș putea trăi aici o viață, dar iernile sunt prea grele!

S-ar muta cu totul în colțul Moldovei de care atâția oameni fug, și ar da cu dragă inimă mâncarea cu nume greu de pronunțat din Franța pentru o porție zdravănă de sărmăluțe cu mămăliguță caldă. Asta dacă nu ar fi iernile atât de grele, ierni care lui Mickael Sejourne nu îi plac de nicio culoare. Cum de s-a rătăcit atunci în Botoșani? Pentru că a căutat un colț de rai unde să-i crească și inima, și afacerea. Și l-a găsit.

INTERVIU Florin Ghiorghiţă, dezvăluiri de la HSR, la… duş: Am stat fărăun loc de muncă aproape doi ani şi jumătate, nu a interesat pe nimeni
Fostul, timp de 12 ani, viceprimar al municipiului Botoşani, este figuracentrală a lumii politice locale de două săptămâni. După ApR, PRM şiPDL, după ce a declarat că preferă să se retragă din politică decât săpărăsească rândurile democrat-liberalilor, după ce în nenumărate rândurii-a adus laude publice lui Cătălin Flutur, Florin Ghiorghiţă a votatpentru demiterea propriului coleg de partid, Eugen Ţurcanu, care îi este şi rudă, din funcţia de viceprimar şia contribuit decisiv la desemnarea unui viceprimar de la PSD. Înaceastă mişcare s-a aliat cu Ovidiu Portariuc şi Cosmin
Interviu Elena Udrea: N-am fost un ministru care a stat la cafele, ciunul care a încercat să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din Botoșani
Dacă nu a fost prezentă săptămâna trecută la Botoşani, când s-aulansat şi aici candidaţii de la Partidul Mişcarea Populară pentrualegerile europarlamentare, în schimb Elena Udrea a acordat un interviuîn care face mai multe referiri la judeţul Botoşani. Printre altele,fostul ministru al Dezvoltării, care a vizitat judeţul în perioada2010-2011, a trecut în revistă proiectele din judeţ la care a contribuitîn timp ce făcea parte din precedentul Guvern.
INTERVIU Roxana Vașniuc: De când sunt eu pe lumea asta mi-am dorit săfiu la televizor / Doar pentru că e nu ştiu ce milionar nu e suficientpentru mine - FOTOGALERIE
Apare mai mereu la posturile centrale de televiziune şi în tabloide, dareste o apariţie relativ rară prin Botoşani. Roxana Vaşniuc a revenitînsă acasă pentru câteva zile, cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi apurtat cu reporterul Botoşăneanul o discuţie despre cariera sa, desprelumea mondenă, despre cum a plecat din judeţ şi a ajuns la posturilecentrale TV. Toate acestea înaintea relansării sale într-o emisiune careva începe să fie difuzată în aproximativ o lună.
INTERVIU Amitabh Vardhan, director Cine Grand: Este cu mult peste așteptările noastre / Am făcut ca Botoșaniul să nu mai meargă la culcare înainte de 1 noaptea
INTERVIU Mihai Ţâbuleac : Este grav ce se întâmplă la Botoșani, dar mă opresc aici
INTERVIU Cătălin Flutur : Sunt la o vârstă la care nu mă mai joc cu viaţa mea / Sunt şi regrete
INTERVIU Cosmin Andrei: Ne-au ameninţat, ne-au insultat & Sunt cu ochii pe ei!
INTERVIU Părintele protopop Lucian Leonte : Permanent se face propagandapăcatului
INTERVIU Florin Ţurcanu : Am făcut poate greşeala vieţii mele / Femeile sunt orgolioase
Fiecare cu laudatori ei ,sa nu se faca o cinfuzie intre socetatea civica apolitica si socetate din care face parte doamna ,o organizatie mai mult a partid care a facut si face parte din PNL inclusiv acele campani de caritate organizate de doamnele respective dar tot sub sigla PNL oare cele actiuni de caritate sun incluse in campania mascata a PNL . Incercam sa ascundem multe dar astai rolul aceste organizati din structura de baza a PNL.
8 noiembrie 2015, 16:06
Sergiule, titlul este despre Tariceanu iar in interviu se vorbeste despre Iohanis! Nu crezi ca ai pus un titlu care il dezavantajeaza pe Iohanis? Oare intamplator?!
16 noiembrie 2014, 07:05
Dragii mosului, "arta compromisului" este una, iar "compromiterea" este o alta poveste. Desi ajung sa sune amandoua la fel, una este "compromis" (a cadea la pace) si alta este "compromitere" (a-ti vinde, in vreun fel, sufletul). Apoi, Tariceanu nu a fost de partea democratiei niciodata. La noi, stanga si dreapta nu sunt deocamdata situari de o parte sau de alta a "caii de mijloc" ci de partea democratiei sau de partea lipsei de democratie. Unica varianta care este deasupra liniei de plutire, este varianta Udrea. Toate celelalte 13 (cate au fost in cursa, ne duc spre fundul prapastiei, doar gradul pantei fiind diferit.
15 noiembrie 2014, 18:50
Bravo Mirela!Felicitări!La discurs,dai clasă la toţi politicienii din Botoşani!Succes în continuare,te susţin!
14 noiembrie 2014, 18:18
Ce frumos scrieti in "Despre noi"!Matracuca asta, fiica de primar comunist a vrut ea sa fie deputat,apoi a scos-o in fata pe fii-sa la europarlamentare,iar acum isi da cu parerea despre politica de dreapta.Luati publicitate de la Five Continents a lui Tonino Boldea,neam cu barbatul ei si de aceea nu indrazniti sa publicati comentariile care ar leza-o pe cucoana!
14 noiembrie 2014, 17:27
Sergiule nu pre esti o.k! Nu publici toate comentariile,oare de ce?
14 noiembrie 2014, 15:37
asta s-a bagat in politica ptr. ca Saveniul e un oras prea mic si nu avea unde defila in pantofii ei cu toc cui.Felicitari pentru ce?Ce-a facut,concret in afara de a-si aduce fata in partid,tot sefa desigur.Fa mata politica ACL-ului la Saveni impreuna cu Roxana sa vedem cat obtineti.
14 noiembrie 2014, 15:35
Doamne fereste de leprele psd-iste!
14 noiembrie 2014, 14:15
Daca,fereasca Dumnezeu,castiga Iohannis trebuie sa dam ceasul numai cu 10(zece)ani in urma.Adica sa incepem epoca Basescu 2,cu Predoiu.MRU,Videanu ,Udrea,Berceanu,Boagiu,Macovei si,cireasa de pe t ort-Lazlo Tokes.Sinistra perspectiva.DOAMNE,OCROTESTE-I PE ROMANI !
14 noiembrie 2014, 13:06
Mirela esti super,femeie de femeie!
14 noiembrie 2014, 11:19
48 ani,fara vicii,cunostinte cont. primara si gestiuni,permis categ. ''b' din 1993,caut loc munca,ofer seriozitate maxima,tel.0749416825(locuiesc in BOTOSANI)
14 noiembrie 2014, 11:04
Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 ”Din cele patru locuri unde au fost înscriși câte doi o persoană a fost absentă, o persoană a fost descalificată pentru că are garaj. Într-un caz două doamne licitat până la 440 lei pe loc în zona Calea Națională nr 7 ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6400 lei
USD
Dolarul SUA
3.9322 lei
CHF
Francul elveţian
3.9662 lei
GBP
Lira sterlină
5.2076 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4928 lei
XAU
Gramul de aur
162.2804 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4878 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9665 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0837 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6235 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.