Un copil de numai 15 ani a fost lăsat să moară în urma unui accident produs azi-noapte.
Tragedia s-a petrecut în satul Coca, din Țara Oașului, județul Satu Mare. Acesta se afla în mașina condusă de un bărbat în vârstă de 29 de ani alături de un alt copil, în vârstă de tot 15 ani.
Din motive neelucidate încă, la un moment dat, pe la miezul nopții, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii care s-a izbit violent de un cap de pod. În urma impactului, cei doi copii au fost grav răniţi, șoferul scăpând cu răni minore. Cum unul dintre copii și-a pierdut cunoştinţa în urma accidentului, ceilalți doi, adică șoferul de 29 de ani și copilul de 15 ani, l-au scos din mașină și l-au așezat pe iarbă.
Văzând că nu reacționează la încercările lor de resuscitare, cei doi s-au speriat, au lăsat victima lângă mașină și au fugit. În momentul în care la fața locului a ajuns un echipaj medical, copilul decedase.
Polițiștii l-au găsit în scurt timp pe șofer, care, la alcooltest, a avut o concentrație de 0,60 mg/l în aer expirat. De asemenea, a fost depistat și al doilea copil de 15 ani care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Trupul neînsuflețit al copilului decedat a fost transportat la morgă unde, în urma autopsiei, se va stabili dacă acesta murise înainte sau după ce a fost scos din mașină. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz. (Sursa: Actualmm)
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024