Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, duminică seara, în urma unui accident, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un stâlp.
Şoferul se întorcea de la o petrecere organizată de Sfinţii Constantin şi Elena.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, accidentul a avut loc în satul Totea, din comuna Hurezani. Un tânăr de 19 ani, din Licurici, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă, iar maşina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp de electricitate.
“A intrat cu autoturismul în stâlp. A rămas încarcerat. A intervenit Garda de Intervenţie Nr. 2 Hurezani, cu un echipaj pentru Descarcerare şi o ambulanţă din partea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj. Am făcut manevre de resuscitare, dar medicii de pe ambulanţă au declarat decesul”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
În acest caz poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
“Se deplasa din satul Totea- Licurici către Totea- Hurezani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de electricitate. A fost găsit de către echipajele de Poliţie inconştient, s-a efectuat cercetarea la faţa locului, victima ulterior decedând. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Martorii spun că tânărul fusese la o petrecere organizată de Sfinţii Constantin şi Elena, iar duminică seara se întorcea spre casă. (Sursă: Mediafx)
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024