În primă fază, președintele Organizației Județene a PSD Botoșani urma să fie ales în data de 30 aprilie 2017.
Întrunit vineri după amiază, Biroul Permanent Județean al social democraților botoșăneni a decis amânarea alegerilor pentru funcția de președinte.
Iar explicația vine de la unul dintre aspiranții la șefia partidului.
”Probabil va trebui să facem alegeri începând de jos, de la organizațiile locale până la cele comunale și orășenești, după care să aibă loc conferința extraordinară a Organizației Județene. Aceasta este o conferință extraordinară pentru a se elimina interimatele și de la municipiu și de la județ”,
Costică Macaleți, președinte executiv PSD Botoșani
Se vor organiza alegeri în localitățile unde președinții fie și-au dat demisia, fie au înregistrat rezultate slabe la cele două scrutine electorale de anul trecut.
”Dacă e să ne gândim la o logică normală, da, nu avem timp să facem alegerile locale într-o zi sau două și probabil că se vor amâna cu o săptămână de zile. Urmează ca d-na președinte să vină cu un răspuns de la București”,
Costică Macaleți, președinte executiv PSD Botoșani
Ceea ce înseamnă că desemnarea președintelui PSD Botoșani se poate face pe data de 7 mai.
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Impact violent la Cișmea: Bărbat blocat în mașină, scos de pompieri cu modulul de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024