Jucătorii de la FC Botoșani se află în acest moment în primul cantonament de pregătire din această pauză competițională.
Fotbaliștii se află la Gura Humorului unde sunt concentrați la maximum pe câte două antrenamente pe zi ce țin mai ales de forța fizică.
Față de pregătirile ce se fac în timpul campionatului, în cantonamente efortul depus este cu mult mai mare, ceea ce duce uneori și la situații critice.
”Pregătirea centralizată de la Gura Humorului presupune nu neapărat implicare din punct de vedere fizic cum se generalizează sau cum toată lumea afirmă că este o perioadă de acumulări. Eu aș merge mult mai mult pe faptul că este o perioadă în care mentalul fiecărui jucător este foarte solicitat. Antrenamentele având o altă intensitate față de cele ciclul normal din perioada competițională, e normal ca și organismul fiind supus altor solicitări să reacționeze diferit și atunci reacțiile lor să fie uneori cu ieșiri nervoase”
Ovidiu Chiribici, preparator fizic FC Botoșani
Preparatorul fizic de la echipa locală a lucrat și în trecut cu mare parte dintre componenții actualului lot.
”Avantajul meu este că lotul de la FC Botoșani îl cunosc foarte bine și știu ce stimuli au nevoie pentru a pregăti astfel de antrenamente de intensitate. Una alt lucru îmbucurător este faptul că, în cadrul echipei FC Botoșani sunt fotbaliști cu caracter adevărat”
Ovidiu Chiribici, preparator fizic FC Botoșani
FC Botoșani se întoarce din cantonament pe data de 30 iunie 2016. (G.E.)
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024