Două noi treceri de pietoni vor fi înființare în municipiul reședință de județ.
Comisia de sistematizare a circulației a luat decizia înființării unor treceri de pietoni, prima dintre ele, la intersecția străzilor Petru Rareș cu Alexandru cel Bun și cea de-a doua pe strada Săvenilor, sensul de mers spre Răchiți, la intersecție cu strada Busuiocului, imediat după pod.
”Au fost făcute solicitări din partea cetățenilor, trecerile de pietoni existente sunt la distanțe apreciabile, ceea ce îi determina să meargă foarte mult, pentru a fi protejați, nevoia lor este de a trece străzile în condiții de securitate și atunci în comisie am pus în discuție acest subiect cu cele două treceri și a fost aprobat”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
Urmează ca aceste măsuri să fie implementate de angajații Direcției Edilitare și Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) într-un timp relativ scurt, având în vedere că discutăm despre montarea unui indicator și efectuarea marcajului aferent.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024