Câteva piese de mobilier au generat o dispută serioasă între un atelier de profil şi un client. Şi după câteva luni de certuri s-a ajuns la un proces.
Ion Ursu, un botoşănean care lucrează în străinătate, a comandat în primăvara anului trecut, mai exact în mai, mai multe obiecte la un atelier de pe strada Bradului, undeva în apropiere de staţia Petrom. Peste două luni s-ar împlini un an de atunci şi din tot ceea ce a dorit – un dormitor, câteva corpuri în sufragerie şi un pantofar - nu a primit decât un corp de câteva sute de lei. În rest, nu şi-a mai primit nici mobila, dar nici marea parte a banilor.
Şi-a recuperat doar 700 de lei, iar de restul banilor a primit doar o mască pentru butelie cu trei sertare. Luni de zile, cât a întrebat de mobilă, Ionuţ Florea i-ar fi invocat tot felul de motive, inclusiv că ar fi luat foc fabrica de cherestea de la care se aproviziona cu materiale sau că Fiscul ar vrea să îi închidă afacerea. Tocmai de aceea, Ion Ursu, impresionat într-o primă fază, susţine că i-ar fi împrumutat chiar o sumă de bani pentru a-şi rezolvat problema cu Finanţele.
„Au venit la mine să îi ajut să le plătesc toată mobila şi o diferență de bani sub pretextul că au probleme şi le închide ANAF-ul «afacerea». Am zis să ajut că, na, ajută pe cine poţi să ajuți că şi tu vei fi ajutat la rândul tău. Când a venit timpul să îmi dea mobila – şi menționez că le-am dat trei luni timp în care să îmi termine mobila în casă - au zis că a luat foc fabrica de unde cumpără ei material şi tot aşa m-au dus cu vrăjeala vreo şase luni. Ba că nu au bani să cumpere material, ba că mâine şi tot mâine a fost zi de zi sau săptămâna viitoare aşa cum mai ziceau ei”,
Ion Ursu, client.
Cum este plecat mult timp din ţară, o parte din bani i-a dat prin intermediul mamei sale, Viorica, altă sumă chiar el personal. Astfel, are o chitanță de 2.300 de lei pe numele său și o alta de 1.625 de lei pe al mamei. Exasperat de atâtea promisiuni, în luna decembrie a anului trecut a luat ambele dovezi de plată și a depus o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).
„Noi ne-am adresat operatorului economic, dlui Florea, l-am invitat aici. În momentul când a venit aici a adus dovada că a fost acţionat în instanţă de către dl Ursu. Conform ordonanţei 27 şi a procedurii noastre de lucru, reclamaţiile care vizează acţiunile în instanţă sau hotărâri ale instanţelor se clasează. Noi nu mai putem cerceta dacă ei sunt în instanţă sau au deja hotărâre”,
Mirel Rogalschi, comisar şef CJPC Botoşani.
Într-adevăr, Ion Ursu a contactat un avocat şi pe 6 decembrie a deschis un proces la Judecătoria Botoşani prin care, pe lângă suma de 3.900 de lei, solicită şi suportarea cheltuielilor de judecată, dar şi plata unor daune, astfel încât suma finală pe care o cere este de 7.000 de lei.
Într-un limbaj colorat serios, cu unele expresii care nu pot fi redate, Ionuţ Florea a recunoscut că a primit de la Ion Ursu doar 3.800 de lei şi că din toată mobila pe care clientul a comandat-o nu i-a livrat decât un singur corp, dar consideră exagerate pretenţiile acestuia de a-i plăti acum 7.000 de lei.
„Dacă m-a dat în judecată ce face? Eu ce trebuie să fac acum? I-am făcut o parte şi nu i-am terminat-o şi după aceea a renunţat dl. Deci i-am făcut un corp şi trebuia să îi mai fac vreo trei şi a renunţat omul şi n-a mai vrut şi după aceea m-a dat în judecată. 7.000 de lei? Da, dar cu tot cu maică-sa. Ce 7.000? 3.800 de lei şi n-a scăzut corpul acela. Că vrea el despăgubiri?”
Ionuţ Florea, operator economic.
Acesta susţine că şi-a arătat disponibilitatea de a-i plăti clientului suma de bani rămase neonorată cu mobilă, numai că acesta îşi mărise deja pretenţiile la 5.000 de lei de la 3.800, aşa că înţelegerea a picat.
Cazul nu este însă unul singular. CJPC s-a confruntat cu mai multe situaţii în care agenţi economici din acest domeniu au luat bani de la clienţi, dar nu le-au mai făcut mobila.
„Interesul nostru este ca oamenii să îşi recupereze banii, că aşa, putem aplica o amendă, dar oamenii tot fără bani rămân. De aceea, atunci când primim astfel de reclamaţii contactăm operatorul economic şi îi punem în vedere să înapoieze banii. Am avut câteva cazuri şi au dat înapoi banii luaţi”,
Mirel Rogalschi, comisar şef CJPC Botoşani.
De altfel, o păgubită s-a adresat şi Poliţiei, însă fiind vorba de o înţelegere comercială, i s-a comunicat că este un litigiu civil, care poate fi soluţionat de Judecătoria Botoşani. Cazuri de acest gen pot intra în sfera penalului doar dacă firma se află în insolvenţă.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024