Joi, 1 martie 2018, în biserica voievodală „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, a avut loc conferinţa de primăvară a preoţilor slujitori din Protopopiatul Hârlău, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment, a fost hirotesit un nou protoiereu, în persoana preacucernicului preot Mihai Marius Pîjîn, slujitor al parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit, după cuvântarea referitoare la îndelungata şi rodnica activitate a părintelui Nicolae Crăciun, protoiereu timp de 19 ani al Hârlăului, i-a oferit acestuia „Crucea Moldavă“ pentru clerici, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, mulţumindu-i pentru întreaga lucrarea pe care părintele a săvârşit-o în acest protopopiat.
După slujba hirotesiei, noul protopop, părintele Marius Pîjîn, a adresat un cuvânt:
„Această cruce, aşa cum a fost numită şi de către părintele protopop Nicolae Crăciun, a misiunii de a conduce şi de a sluji pe fraţii preoţi este o cruce grea, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu o să încercăm să o ducem cu demnitate, ajutat de aripile părinţilor slujitori, iar aceste aripi nu sunt altceva decât rugăciunile pe care părinţii le vor face pentru mine ca protopop şi pentru binele Bisericii. Fiind Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam, mă gândesc la faptul că avem nevoie de unitate, iar această unitate vine prin rugăciune. De aceea, aş îndemna părinţii să ne rugăm unii pentru alţii! Să ne rugăm unii cu alţii!“.
Părintele Mihai Marius Pîjîn s-a născut la data de 26 iulie 1980, în localitatea Lunca din judeţul Botoşani. A absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani, promoţia 1999, informează Doxologia. De asemenea, a absolvit studiile de licenţă şi master în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Tot în cadrul aceleiaşi facultăţi, în anul 2013, părintele protopop şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Slujba sfinţirii locaşului de cult în riturile liturgice actuale. Studiu istorico-liturgic şi exegetic“, lucrare elaborată sub îndrumarea prof. univ. dr. pr. Viorel Sava.
A fost hirotonit preot în anul 2000, la Mănăstirea Durău, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tot din anul 2000 a fost numit preot paroh la Parohia Flămânzi-Cordun, Protopopiatul Hârlău. În aceşti ani, părintele Marius Pîjîn a restaurat sfântul locaş, pictura acestuia, între anii 2008-2011 a construit casa socială a parohiei, astfel că în anul 2013, ca urmare a meritelor deosebite, cu ocazia resfinţirii bisericii parohiale, a fost hirotesit iconom stavrofor. Totodată, părintele a organizat şi derulează în continuare tabere şi diferite activităţi, proiecte cu tinerii din zona Botoşani, fiind coordonatorul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), filiala Flămânzi.
În cadrul conferinţelor preoţeşti semestriale, au fost evidenţiaţi slujitorii Bisericii care au avut un rol primordial în realizarea Marii Uniri din 1918. Prelegerea referitoare la această tematică a fost susţinută de pr. dr. Dumitru Tincu de la Parohia „Sfântul Mucenic Gheorghe“ din Hârlău.
Spre finalul conferinţei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a adresat câteva îndemnuri preoţilor slujitori, sfaturi referitoare la programul liturgic al parohiilor, dar şi la comemorarea înaintaşilor noştri care au făurit Marea Unire de la 1918.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024