Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
A fost ziua în care premierul Marcel Ciolacu i-a cerut lui Marius Budăi, pe atunci încă ministru al Muncii, să demită șefii tuturor instituțiilor din subordine cu atribuții în autorizarea și controlul căminelor de bătrâni și pentru persoane cu dizabilități.
Doar că, exact în clipa în care a și-a pierdut funcția da la București, social-democrata și-a recăpătat-o pe cea de la Botoșani.
Ce s-a întâmplat de fapt? Anul trecut, când a fost numită, fără concurs bineînțeles, director general la ANPIS, Cristina Anton nu a demisionat din funcția de director executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani, ci s-a suspendat din acest post.
Practica este posibilă doar în sistemul bugetar, acolo unde ”cei aleși” țin blocat ani buni câte un post de conducere care nu este ocupat nici măcar pe perioadă determinată.
Astfel, pe data de 7 iulie, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a emis un ordin prin care doar a încetat detașarea Cristinei Anton din funcția de director general al ANPIS și a decis revenirea în funcția de director executiv al CJP Botoșani.
Iar ordinul a intrat în vigoare chiar în ziua semnării de către președintele CNPP, ceea ce înseamnă că, în realitate, așa-zisa sancționare a PSD-istei nu înseamnă altceva decât mutarea dintr-o funcție de director în alta.
Cristina Anton a fost demisă în scandalul ”azilelor groazei” în condițiile în care Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) este instituția care gestionează solicitările de finanțare ale beneficiarilor centrelor de zi și rezidențiale publice și private în baza Hotărârea Guvernului nr. 973/2012 privind aprobarea procedurii de acordare a sumelor din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
Centrul Armonia manageriat de deja celebrul Ștefan Godei, primea de la stat, prin Agenţia Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, unitate direct subordonată ANPIS-ului condus de Cristina Anton, subvenţii de 6.000 de lei pentru fiecare dintre cei 25 de beneficiari. Asta înseamnă 150.000 de lei pe lună, adică 1,8 milioane de lei pe an.
Ancheta Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a scos la iveală că inspectori AJPIS Ilfov, care potrivit legii trebuiau să controleze dacă azilele respectau legea, îi învățau pe patroni cum să o dribleze.
Ba mai mult, potrivit DIICOT, doi inspectori de la AJPIS Ilfov l-au anunţat pe Ştefan Godei că va fi derulat un control la căminul Armonia din Voluntari, deși normele pentru astfel de verificări stabilesc că se derulează neanunţat.
Nu s-au mulțumit cu atât. L-au sfătuit pe Ștefan Godei inclusiv să ascundă anumiți beneficiari ai centrului și nu au constatat vreo deficiență, chiar dacă mai multe probleme fuseseră semnalte de DIICOT și de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
În mod normal, centrul ”Armonia” ar fi trebuit închis de AJPIS întrucât, pe lângă toate ororile de acolo, nu îndeplinea criteriile privind numărul de angajaţi şi specializarea lor, însă AJPIS Ilfov nu doar că nu a făcut acest lucru, ci chiar la finalul lunii iunie i-a prelungit licența și automat finanțarea de la stat.
La 38 de ani, Cristina Anton revine astfel în fruntea CJP, acolo unde, chiar și când pandemia trecuse de primul an, vârstnicii aveau parte de un tratament mizerabil din partea acesteia. Fie că era iarnă sau vară, pensionarii erau ținuți ore în șir în frig sau în soare chiar în fața instituției, acolo unde era plantat un paznic care nu permitea accesul în interior.
Comportamentul său, de parcă ar fi fost în propriul dormitor, a făcut o victimă chiar și în rândul demnitarilor, deputatului Costel Șoptică fiindu-i interzisă inițial intrarea în sediul CJP. I s-a permis accesul abia după intervenția unui director.
Ba mai mult, pentru a scăpa de vârstnicii care încercau să pătrundă în clădire pe la intrarea dinspre Direcția Agricolă, s-a ajuns până acolo încât s-au scos mânerele de la ușă ca oamenii să nu mai aibă de ce să tragă.
Cristina Anton este exemplul clasic al tinerilor din cauza cărora absolvenții cu adevărat pricepuți aleagă uneori să părăsească România. Fără să se fi remarcat în sistemul privat și fără să o recomande vreo realizare extraordinară, dar cu sprijin politic masiv, dorohoianca a dobândit o sumedenie de posturi la stat, majoritatea fără vreo legătură cu studiile pe care le-a absolvit.
Cu o licență în Relații Publice și Comunicare la Universitatea Babeș-Bolyai, în 2008, la numai 23 de ani a ajuns deja director adjunct la Direcția Județeană de Sport și Tineret. A fost apoi consilier parlamentar la cabinetul deputatului Andrei Dolineaschi și membru în consiliul de administrație al SC Nova Apaserv SA. Anul 2016 o regăsea șef punct de lucru la SC Servicii Publice Locale SRL, postură din care coordona activitatea Cinematografului Melodia Dorohoi, pentru ca în 2017 să îl înlocuiască pe Marius Budăi în fruntea CJP Botoșani, care tocmai devenise parlamentar. În luna aprilie a anului trecut, pe atunci ministru al Muncii, Marius Budăi i-a intermediat accederea pe postul de director general al ANPIS.
Toate acestea au fost posibile și datorită spijinului de care se bucură de ani de zile din partea primarului de Dorohoi, Dorin Alexandrescu. Bazându-se și pe faptul că în anumite legislaturi era singurul edil șef social-democrat de municipiu al județului Botoșani, primarul de Dorohoi a încercat să o impună inclusiv prefect sau pe un loc eligibil pentru Parlament.
Printre social-democrați circulă de altfel povești precum că Dorin Alexandrescu i-ar fi amenințat în mai multe rânduri pe șefii de la județ că, în cazul în care Cristina Anton nu obține un anumit post, el va candida ca independent la alegerile locale.
Unii lideri ai PSD Botoșani s-ar fi săturat la un moment dat de acest joc și au decis să îl susțină în interiorul partidului pe fostul prefect Dan Șlincu, actualmente deputat, pentru a avea o variantă viabilă la actualul primar, devenit oricum și pensionar între timp.
Acum nu trebuie însă să vă imaginați că pe 7 iulie Cristina Anton a fost destituită de la ANPIS și în prima zi lucrătoare a revenit la CJP. Nicidecum! Obosită după prodigioasa activitate în fruntea instituției din capitală, social-democrata din Dorohoi, care în 2021 s-a licențiat în Economie Generală și Comunicare Economică la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, și-a luat un concediu de trei săptămâni astfel încât până la finalul vacanței instituția va fi condusă tot de Ioan Buzilă, directorul adjunct care i-a preluat atribuțiile în perioada în care a fost plecată la ANPIS.
”Postul este al PSD-ului. Dacă are concurs nu ai ce să-i faci”, au convenit prefectul Sorin Cornilă și deputatul Costel Șoptică atunci când au fost întrebați despre revenirea Cristinei Anton în fruntea CJP Botoșani.
Așadar, drum bun pe calea pensionarilor!
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024