Ancheta săptămânii
Dumitru Zmău în fața celei mai mari tragedii din carieră: Erau distruși. Oameni plângeau, țipau, răcneau. O nenorocire ca asta sper să nu mai prind în viața asta - VIDEO

Doar cei care au prins o bucată din comunism își pot aminti cum decurgeau călătoriile între localități sau cele interjudețene. Autobuzele plecau exclusiv din autogări, nu existau firme private, cum sunt în zilele noastre, pentru transportul călătorilor la orice destinație dorită. Nu erau bilete rezervate, aer condiționat sau altele de acest gen.

Firescul de atunci...

 

Oamenii se adunau în general în autogări chiar și cu două ore înainte de îmbarcare. Șoferii își țineau autobuzele parcate într-un perimetru de staționare și, înainte de ora de plecare, se apropiau de peron. Era momentul în care valul uriaș de oameni se năpustea spre ușa din față, de obicei singura deschisă pentru acces. Disperarea de a urca printre primii în autobuz era cu cât mai mare cu cât creșteau șansele ocupării unui scaun. Se ajungea la situații de leșin pe timp de vară, pentru că oamenii se călcau în picioare, la propriu, fără pic de exagerare.

 

Semăna cu o luptă pentru supraviețuire.

 

Ușor, ușor, mușuroiul de oameni - care se mișca continuu din cauză că fiecare împingea în jur persoanele care-l împresura - se strecura în autobuz. Odată scaunele ocupate, începea umplerea culoarului, a spațiilor disponibile între scaune. Nu rămânea vreun locșor unde să poți pune vârful unui picior și care să nu fie folosit. Se ajungea la situații în care călătoreai practic într-un picior, suspendat, amorțit. Dacă unii leșinau, erau stropiți cu apă, uneori călătoriile se făceau în plânsete continue de copii, care nu puteau fi liniștiți nicicum. Stațiile în care unii trebuiau să coboare erau un prilej în care se mai dezmorțeau oasele și se mai respira cât de cât aer curat.

 

Probabil că așa se ajunsese și în autobuzul 31-SV-2049 care a plecat de la Fălticeni spre Botoșani. Era zi de dublă sărbătoare, duminică și Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Unii spun că pe tot parcursul traseului ar fi urcat în total 86 de oameni. Dar nimeni nu poate spune exact că atâția au încăput într-un mijloc de transport cu o capacitate de puțin peste 40 de locuri.

 

De la Dumbrăveni ar fi luat șoferul cei mai mulți oameni, de care nu s-a îndurat să-i „abandoneze” și care se încăpățânau să împingă și să împingă pentru a-și găsi un locșor în autobuz, în ciuda protestelor celor urcați deja.

 

Așa supraîncărcat a ajuns în zona celor „7 poduri”, unde s-a produs cea mai mare tragedie rutieră a României care s-a soldat cu moartea a aproximativ 50 de oameni.

 

Maturizare într-o clipită...

 

Botoșăneanul Dumitru Zmău era elev al Academiei de Poliție, era cu un picior pe drumul vieții și încă se bucura de îndeletnicirile tinereții, atât cât erau permise de vremurile de atunci. Era la pescuit în ziua care avea să-l marcheze și pe el pe viață. O zi care l-a maturizat cât toți anii dintr-o academie.

 

A fost poate nefericitul „botez” înaintea carierei de polițist care a durat aproape patru decenii și în care ochii i-au văzut multe. Dar nicio nenorocire n-a întrecut-o pe cea de la Huțani.

 

29 iunie 1980

 

Își amintește...

 

„Eu am venit cu motocicleta de la pescuit, de la un iaz de aici, de lângă Cucorăni. Făceam un concurs cu un prieten de-al meu și am ajuns în Botoșani. Când am ajuns în Botoșani se auzeau salvări, se auzea scandal... Cum am intrat în apartament a sunat telefonul. Mă sună un fost coleg de aici: - tu ai auzit ce s-a întâmplat? – ce s-a întâmplat? – S-a răsturnat un autobuz. Și cum eram în anul 1 la clasa de circulație rutieră, la Băneasa, la Academie, m-am urcat pe motocicletă și m-am dus și eu să văd despre ce este vorba”.

 

„Mai bine nu m-aș fi dus acolo”

 

A fost primul său contact cu un accident rutier. Martor tăcut al unei nenorociri care a marcat o comunitate. Care a trasat o tăietură adâncă într-un sistem restrictiv pentru care viața nu reprezenta sfințenie.

 

„Domnule, mai bine nu aș mai fi ajuns acolo. Cât eram eu de bărbat și, de acum, trecut și eu prin armată, prin nenorociri. Nu am fost om o săptămână, deci... conduceam motocicleta și îmi era frică să merg pe motocicletă, tremuram. Și eram un tânăr totuși, nu mă îndoiam atât de ușor. Ce mai... cadavre scoase, se cărau morții cu basculanta. Vă dați seama că nu era Poliția atât de numeroasă cum e acum. Dar au venit toți factorii de conducere, era șeful serviciului atunci, colonelul Enescu, Dumnezeu să-l odihnească. Colonelul Botezatu, Barbacaru. Îi cunoșteam, vă dați seama, îi cunoșteam foarte bine, eram în curtea Inspectoratului, ne întâlneam. Erau distruși. Oameni plângeau, țipau, răcneau. O nenorocire ca asta, sper să nu mai prind în viața asta”.

 

Elev încă, după un an de academie, avea deja ochiul format pentru a încerca singur să-și dea seama cum s-au derulat secundele dinainte plonjonului în mlaștină.

 

Cum era novice, superiorii din Miliție nu s-au îndurat să-l alunge și l-au lăsat să-și facă propriile cercetări mentale.

 

Era limpede, greutatea oamenilor din autobuz, aproape 90 de suflete, a fost decisivă în producerea accidentului. 

 

„Supraîncărcarea. Deci, eu am văzut cât am putut, că m-au lăsat să intru că mă cunoșteau. Și am intrat. Am văzut dunga, am văzut că a fost o explozie de cauciuc și o dungă rectilinie, în care se vedea cum janta din dreapta a tăiat asfaltul. A prins o bucată din parapet și cum nu a mai înaintat și tangajul pe care l-a făcut, cu atâta lume... Era un A8, un autobuz din ăsta dreptunghiular. În momentul când a ajuns s-a răsturnat pe partea dreaptă și a căzut exact în mijlocul bulboanei. Că poate dacă venea un pic mai în față, că doar bulboana aia nu era atât de mare. Exact în bulboana aia care era adâncă de șapte metri”,

Dumitru Zmău

 

Un metru mai în față, botul autobuzului poate s-ar fi oprit într-un mal.

 

Doi metri mai în față, poate că autobuzul s-ar fi răsturnat în șanț și morții ar fi fost mai puțini.

 

Bulboana de acolo l-a atras în mijloc cu puterea unui magnet.

 

În zona celor „Șapte poduri” de la Huțani, doar sub unul singur era o baltă, cu izvoare proprii și cu apă extrem de rece. Localnicii o ocoleau fricoși și chiar și vitele se fereau să bea apă de acolo.

 

Este exact cea în care s-a răsturnat autobuzul morții.

 

Șoaptele bătrânilor...

 

Legendele spun că, înainte de Primul Război Mondial, în locul podețului din beton era unul din bârne. Iar de una din grinzi s-ar fi spânzurat un cioban, pe care-l chema chiar Ciobănașu. Bătrânii locului își aminteau că s-ar fi vorbit că înainte de a-și pune ștreangul de gât, ciobanul ar fi aruncat niște blesteme față de lumea de care se desprindea într-un mod brutal.

 

De-a lungul anilor, pe șoseaua dreaptă ca în palmă, în balta de acolo s-a răsturnat un car cu boi, animalele înecându-se cu tot cu căruțaș. Oamenii șopteau înfricoșați că au fost parcă chemate de ciobanul sinucigaș. Și mai apoi un motociclist, al cărui cadavru nici c-a mai fost găsit. A fost înghițit de mlaștină cu tot cu motocicletă.

 

Prin 1938 sau 1939, nimeni nu-și amintește exact anul, un camion cu șapte soldați a rupt din senin parapetul și s-a prăbușit în baltă. Nu a supraviețuit nimeni.

 

Balta avea să înghită și autobuzul 31-SV-2049 și să ia suflete de copii, mame însărcinate, surori, fii, tați, părinți.

 

Propria verișoară plină de nămol, nu a recunoscut-o

 

Dumitru Zmău nu poate uita cadavrele aliniate pe malul bălții. Sau oamenii salvați plini de nămol. Nu și-a recunoscut propria verișoară printre cei salvați. Mintea nu mai putea percepea realitatea dinainte, într-un tablou în care moartea era atât de evidentă.

 

”... Vă dați seama... unii au apucat să iasă, i-au prins ceilalți pe dedesubt, i-au tras. Ce să mai... 49 de oameni să moară... Și până la toată urma, eu nu aveam niciun rol și nicio atribuțiune, dar am stat și m-am uitat, ce-am putut să fac și eu pe acolo, că efectiv în momentele alea de groază că țipau părinții după copii, copiii după părinți... Că au fost și copii acolo. Țin minte că era unul din Cătămărăști Deal, Cumpătă parcă îl chema. Și băiatul era la Liceul Militar din Câmpulung, venea acasă. Și a murit acolo. Era singurul copil. Și verișoara asta a mea. Atunci nu am știut de ea, după aceea am aflat, cel puțin la câte cadavre erau acolo și câți oameni că au mai scăpat dintre ei, nici nu am recunoscut-o. Și a fost băgată în mâl acolo, s-a prins de unul, a ieșit afară și avut noroc. Culmea, cel care a salvat-o pe ea și-a pierdut băiatul. Tragedii mari, ce să mai...”

 

Nici el nu-și amintește să existe pe undeva o evidență clară a numărului de morți. 51 sau poate 49. Sau mai mulți, dar se poate și mai puțini.

 

Nimeni nu a mai ieșit public să justifice în vreun fel moartea atâtor oameni. Să aline durerea care a învăluit Botoșanii. Și județele din jur.

 

„E posibil să mai fi murit din cei de acolo. Dar cu ceea ce am rămas eu de acolo...  pentru că am plecat înapoi la Academie, eram în vacanță atunci, aveam o lună de zile vacanță între ani. Am plecat și nu am mai avut date. Știți, că datele în acea perioadă circulau foarte greu. Adică, imediat știu că a fost destituit un ministru și cam atât. Șoferul a murit, copilul lui a murit, vinovați dacă au fost de la Autobaza Fălticeni, nu știu ce sancțiuni s-au luat împotriva lor. Pentru că s-a făcut un dosar penal acolo, era un colonel Juravlea, el a făcut cercetarea acolo...”.

 

Nu au existat articole de ziare, anchete jurnalistice, documentare, emisiuni sau reportaje: „Foarte puțin. Foarte puțin. S-a auzit așa, peste tot și chiar în ziarele centrale. Dar un articol așa... acum ar scrie presa cel puțin două luni dacă ar fi, Doamne ferește. Atunci nu aveai acces la informații, unele lucruri stăteau sub cap”, își amintește Dumitru Zmău. Cea mai mare tragedie a României aproape că a trecut neobservată în țară. Și așa a rămas chiar și după 41 de ani de la producerea ei. O șoaptă. Un fior rece care-ți spintecă șira spinării.

 

„Se băteau de la un rând de cauciucuri”

 

Un accident. O „scăpare” a unui sistem comunist. O reșapare nefericită. Iar ulterior a încercare de reșapare a imaginii unui sistem incurabil.

 

Un sistem în care valoarea nu exista, iar lipsurile erau considerate un mod de viață. Deficiențe majore din care se nasc astfel de nenorociri cu imense pierderi de vieți omenești.

 

„Erau și multe cauciucuri reșapate în perioada lui Ceaușescu, era foarte greu cu aprovizionările la unitățile socialiste. Și luai ce ți se dădea. Se băteau de la un rând de cauciucuri, știți foarte bine, trebuia plătită datoria externă și se strângea șurubul cât mai mult. Oamenii puneau ce li se dădea în autobază. Oricum cineva în mod sigur a răspuns. Dacă o să urmăriți capătul dosarului, dacă se mai găsește în arhivă, cineva a răspuns pentru... și supraîncărcare, și șoferul a greșit. Dar era duminică, toată lumea voia să ajungă acasă, nu erau mijloace de transport ca acum, microbuz după microbuz”,

Dumitru Zmău

 

Zece oameni ar fi rămas pe peronul din stația de plecare pentru că nu au putut urca în autobuz. Printre ei, două copile cu biletele în mână. Surorile ar fi fost împinse de adulți chiar de pe scara autobuzului, forța fiind prea mare pentru a-i rezista. Lor le-a fost scris să trăiască.

 

41 de ani de la cea mai mare tragedie rutieră din România, petrecută la Botoșani! MISTERUL nenorocirii încă este ținut ascuns de autorități – FOTO&VIDEO

Mărturiile femeii care a supraviețuit celei mai mari tragedii rutiere din România: Șoferul a strigat - ne răsturnăm / Fetițele alea au murit cu garoafele în mână – VIDEO & FOTO

Eroul care OFICIAL nu există! Gheorghe Podaru, omul care într-o după-amiază de vară a salvat șase oameni din mlaștina de la Huțani: Totul s-a petrecut într-o tăcere de mormânt – VIDEO & GALERIE FOTO

Pompierul care a intervenit la tragedia de la Huțani: Se scoteau oameni, intra unul, ieșea altul / Când vezi ce ai văzut acolo... nu-ți găsești cuvintele - VIDEO

 

loading...
Anchetă eveniment: Accidentul de la Huțani, cea mai mare tragedie rutieră din istoria României – VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
”Reforma de la Apă” a născut până la urmă mai mulți șefi, instalatorii au fost rebotezați ”operatori circuite rețea apă” poate-poate vine cineva să se angajeze
Pe 20 aprilie, cu câteva zile înaintea Paștelui, Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Aqua Botoșani”, structură constituită de Consiliul Județean și 73 de consilii locale, a avizat modificarea organigramei și statului de funcții la SC Nova Apaserv SA. După ce, în ianuarie, s-au redus directorii de la patru la doi, în aprilie numărul total al șefilor a crescut cu patru. În același timp, se găsesc foarte greu oameni pentru munca de jos.
Coșmar pe drumul Botoșani - Flămânzi: pietre, pământ, șanțuri și mult praf: Oamenii au rămas fără poduri, este disconfortul cu piatra, cu praful, cu penele... VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 2 august 2021, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) anunța deschiderea șantierului de lucrări pe DN 28 B, Botoșani – Târgu Frumos.Odată frontul de lucru ajuns aproape de limita orașului Botoșani, pentru șoferi parcurgerea unui drum către Iași sau spre sudul țării a devenit un calvar.
Gata negocierile pe directori PNL - PSD: Doi liberali grei lăsați fără funcție, social-democrații au aplicat din nou tactica ”oricine, numai el nu”
Așa cum am anunțat spre finele săptămânii trecute, una dintre „victimele” negocierilor s-a nimerit a fi Ada Macovei, șefa educației botoșănene pe care, și de această dată, o urmărește trecutul.Negocierile au fost în cele din urmă închise și la Botoșani după intervenția unor șefi de la București.
DEZVĂLUIRI explozive despre „faimoasele autobuze” : Eltrans plătește taxă pentru fiecare kilometru suplimentar și are deja peste 100.000 km în plus - VIDEO
3.600 de euro plătește Eltrans pe lună pentru fiecare autobuz închiriat de la compania turcească cu care s-a încheiat un contract de leasing operațional.Autobuzele s-au defectat de 200 de ori în mai puțin de doi ani și sunt limitate și la numărul de kilometri parcurși.
Femeia comisar de la Protecția Consumatorilor reținută de procurori este pensionară de doi ani, Parchetul și boala au înjumătățit comisarii de la Botoșani
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani funcționează doar cu jumătate din personal după arestarea a doi comisari și îmbolnăvirea șefului. CJPC era condusă de Mirel Rogalschi, care oficial are funcția de comisar șef adjunct, pentru că postul de comisar șef este deținut la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Nord – Est (CRPC) Iași, căruia i se subordonează și unitatea de la Botoșani.
Îngrijitoare de lux la Spitalul Mavromati: Lefuri în plată de 6.000 - 9.000 de lei
Nu există posturi mai bine sau mai prost remunerate. În România angajatorii sunt cei care provoacă discrepanțele uriașe între mediul privat și cel bugetar.Și se ajunge astfel ca două persoane care prestează practic aceeași activitate, dar în locuri diferite, să aibă salarii diametral opuse, ca valoare.
După 31 de ani, Primăria Botoșani a înregistrat la OSIM „Premiul Național de Poezie Eminescu”: Eminescu este al nostru, al tuturor / Dacă dorește să-l provincializeze, să-l facă de nivel local, să implice și aprozarul nu știu care...
După trei decenii în care manifestările dedicate Zilelor Eminescu au fost organizate de Fundația Culturală Hyperion, de anul viitor organizatorii ar putea fi alții.Primăria municipiului Botoșani, finanțatorul principal al acestor evenimente culturale, a devenit proprietară pe titulatura premiului.
Lichidare până la capăt: S-a scos la vânzare și o cale ferată din ograda orașului - O să vină romii până la urmă să o cumpereGALERIE FOTO
Cabinetul Individual de Insolvență (CII) ”Dascălu Constantin Lulu” continuă încercarea de recuperare a datoriilor SC Termica SA. La 11 ani de la intrarea în faliment a fostei societăți de termoficare a orașului, în patrimoniul acesteia încă se mai găsesc bunuri care pot fi valorificate.
Marea ”pilăreală”: Statul a uitat de concursuri, puzderie de instituții conduse de interimarii cu pile la partid
”Exercită cu caracter temporar”, ”promovare temporară”, ”delegare atribuții”, ”preluare sarcini”, toate aceste expresii sofisticate nu fac altceva decât să ascundă la Botoșani un fenomen care a luat amploare în pandemie. La conducerile a tot mai multe instituții sunt propulsați oameni fără concurs, dar cu carnetul potrivit de partid.
Loading...
„Omul care mânca două pâini” la companiile orașului, dat afară de la societatea în faliment care a îngropat Primăria în datorii
S-au câștigat și se câștigă bani frumoși la societățile Consiliului Local Botoșani, indiferent de situația lor financiarăDirectorul cu două salarii din termie și-a încheiat contractele de șef și a rămas doar cu statutul de angajat la Modern Calor
TRAGEDIA de la Huțani reprodusă după 41 de ani! Cât de pregătit e Botoșaniul să intervină la un accident de o asemenea amploare? – VIDEO 
Seria articolelor privitoare la cea mai mare tragedie rutieră a României se încheie cu un exercițiu de imaginație. Colonelul Decebal Muraru, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Nicolae Iorga”, a participat alături de Botoșăneanul la acest demers după un salt în trecut, pornind de la momentul în care s-a aflat de accident. 
Afaceri cu șomeri anchetate de Poliție și Agenția de Integritate, angajați de la AJOFM prinși în morișca subvențiilor
Polițiștii botoșăneni desfășoară o anchetă care vizează modul în care mai multe societăți comerciale și o organizație neguvernamentală au încercat, și unele chiar au și reușit, să obțină subvenții de la bugetul de stat și cel european prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
Femeia aruncată printre cadavre care a înviat la morgă: Mama, tu ai fost moartă și ești vie, ce ai văzut acolo?VIDEO & FOTOGALERIE
Aproape 42 de ani trecuți din ziua accidentului de la Huțani nu au fost nici pe departe suficienți pentru ca Virgina Varvarei, astăzi pensionară, să uite clipele îngrozitoare prin care a fost nevoită să treacă. Povestea acesteia este probabil cea mai tulburătoare dintre toate cele ale supraviețuitorilor pe care Botoșăneanul a reușit să îi găsească și să îi intervieveze.
”Șoferii iadului”, vinovații de serviciu în ”epoca de aur”: Mergeai non-stop până picai, mai ațipeai... / Când porneai motorul scotea o fumăraie că autogara nu se mai vedeaVIDEO & FOTOGALERIE
Despre modul inuman, un veritabil atentat la siguranța vieții, în care se circula în perioada comunistă...
Loading...
Șoferul din autobuzul groazei a murit sub ochii soției și a lăsat orfani trei copii, două amenzi – singurele pedepse pentru 48 de morți
Cea mai mare tragedie rutieră din istoria României a avut eroul său negativ. Pentru că în comunism sistemul nu putea fi decât perfect, cei care greșeau erau doar oamenii. Chiar dacă, atunci când vorbim despre șoferi de exemplu, erau nevoiți să circule cu autobuze vechi, pline de improvizații și cu anvelope noi, dar cu defecte de fabricație.
OMAGIU adus după 41 de ani de la tragedia în care au murit aproape 50 de botoșăneni - Troiță ridicată de Consiliul Județean și Primărie – VIDEO
Seria articolelor realizate de publicația Botoșăneanul despre tragedia care a avut loc la Huțani în urmă cu mai bine de patru decenii se aproapie de final. Atât cât s-a putut în condițiile date, am încercat să călătorim într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat pentru a readuce în atenție accidentul care rămâne pe primul loc în România, în privința numărului ridicat de morți.
Tragedia de la Huțani, dezvăluită în presa comunistă doar la anunțurile de condoleanțe: A fost tratat drept un accident de muncă
Tragedia de la Huțani nu a existat și totul a fost doar un vis urât dacă ar fi să ne luăm după presa botoșăneană din acea perioadă. Presă ce însemna de fapt un singur ziar care nu a pomenit ceva despre cel mai mare accident rutier din istoria României.
Adevărul făcut scrum! Dosarul accidentului de la Huțani TOPIT de Parchet și Poliție – GALERIE FOTO singurele IMAGINI de la tragedia rutieră
Autoritățile au distrus toate dosarele și documentele cu fotografii anexate, declarații de martori, expertize sau rezultate ale cercetărilor penale care au existat în urma celei mai mari tragedii rutiere din țara noastră.Accidentul rutier cu morți colective a avut loc la Huțani pe 29 iunie 1980, când un autobuz s-a răsturnat cu roțile în sus într-o mlaștină, iar în jur de 50 de oameni și-au pierdut viața.
PREMIERĂ: Colonelul Vasile Botezatu, dezvăluiri amănunțite despre ancheta celei mai mari tragedii rutiere a României: Era o situație de război! VIDEO
Jumătatea vieții i-a fost marcată colonelului botoșănean Vasile Botezatu de cea mai mare tragedie rutieră care s-a petrecut vreodată în România, la Huțani – Botoșani.A avut implicare directă în cercetarea ulterioară și, acum, la venerabila vârstă de 81 de ani, își amintește clar modul în care s-a derulat ziua de 29 iunie 1980.
Dezvăluiri după 4 decenii: Anvelopa care a explodat era nouă, ”autobuzul morții” avea doar o ușă și transporta oameni pe... motor
A doua zi după accidentul din 29 iunie 1980 de la Huțani s-a constituit o comisie de constatare tehnică a condițiilor în care s-a produs tragedia. Autobuzul a fost scos din apă cu o macara și transportat la garajul IJTL – Întreprinderea Județeană de Transport Local Botoșani.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am o informare scrisă de la dl director, dar vreau să reiasă și din discuțiile pe care le avem: Copălău, până în perioada 30 iunie, estimăm că terminăm tronsonul acela, mai este tronsonul de la Botoșani până la Bălu ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9457 lei
USD
Dolarul SUA
4.6715 lei
CHF
Francul elveţian
4.8931 lei
GBP
Lira sterlină
5.7258 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4368 lei
XAU
Gramul de aur
274.0955 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2433 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2354 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6404 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2000 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
25.9 o C
Dorohoi
22.9 o C
Bucecea
24.1 o C
Darabani
22.3 o C
Saveni
23.2 o C
Ştefăneşti
19.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.