Elevii au dreptul la o educaţie de calitate, într-un mediu care sprijină libertatea de expresie, trebuie să stea cel mult şapte ore pe zi la şcoală, să primească rezultatele evaluărilor scrise în maximum 15 zile lucrătoare şi fie informaţi despre notele consemnate în catalog, înaintea încheierii situaţiei şcolare anunță RomâniaTV.
Elevii au acces în şcoală, în timpul programului, fără limitări din partea conducerii precum condiţionalitatea de a avea uniformă, potrivit noului Statut al elevului, supus dezbaterii publice.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul Statutului elevului, care reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional.
Potrivit proiect, drepturile elevilor au fost structurate în trei categorii: educaţionale, de asociere şi exprimare, drepturi şi modalităţi de recompensare. Documentul prevede, de asemenea, îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor prezentului statut sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare, în funcţie de gravitatea acestora.
În şcoală, elevul nu poate fi supus vreunei forme de discriminare din partea conducerii şi a personalului didactic sau nedidactic al unităţii de învăţământ. De asemenea, şcoala trebuie să se asigure că niciun elev nu este supus discriminării sau hărţuirii pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, dizabilităţi, naţionalitate, cetăţenie, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, stare civilă, cazier, tip de familie, situaţie socio-economică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii cu potenţial discriminatoriu.
Toţi elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi privat au dreptul să beneficieze de manuale şcolare gratuite şi de servicii de informare şi consiliere şcolară, profesională şi psihologică, fiindu-le asigurată cel puţin o oră de consiliere psihopedagogică pe an.
În noul Statut este stipulat şi dreptul elevilor de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe de feedback anonime.
De asemenea, conform noului Statut, elevii au dreptul de a învăţa într-un mediu care sprijină libertatea de expresie, de a avea cel mult şapte ore de curs pe zi, cu excepţia orelor prevăzute pentru studiul limbii materne, a istoriei şi tradiţiei minorităţilor naţionale şi a învăţământului bilingv, dreptul de a învăţa în săli adaptate particularităţilor de vârstă şi nevoilor de învăţare, cu un număr adecvat de elevi şi cadre didactice, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei.
Conducerea şcolii şi cadrele didactice nu pot confisca bunuri ale elevilor dacă acestea nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ.
Elevii din ciclul liceal au dreptul la protest, în afara orelor de curs, activităţi care pot fi susţinute în unitatea de învăţământ, la cererea grupului de iniţiativă, numai cu avizul Consiliului de Administraţie. Aprobarea pentru desfăşurarea acestor acţiuni va fi condiţionată de acordarea de garanţii scrise oficiale ale organizatorilor sau ale părinţilor ori susţinătorilor legali ai acestora, în cazul elevilor minori, cu privire la securitatea persoanelor şi a bunurilor.
Noul Statut al elevului va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024