Sunt fecioare frumoase, îmbracate în alb, fecioare batrîne, spirite sau duhuri rele si locuiesc prin paduri neumblate si neatinse de om, prin vazduh ori prin ostroave pustii.
Rusaliile, sau Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului, sunt sărbătorite în fiecare an, la 50 de zile după Paşte. Zilele de Rusalii sunt dedicate în special spiritelor morţilor, dar este şi prilej al unor tradiţii ce se pierd în negura timpurilor.
Rusaliile sunt sărbătorite timp de 3 zile, in zona Moldovei si a Transilvaniei, 7 zile in zona Munteniei si a Olteniei, iar in zona Banatului, timp de 8 zile. Potrivit tradiţiei cei care nu țin sărbătoarea de Rusalii vor fi pedepsiți de Iele.
Reprezentari mitice feminine, Rusaliile sunt femei fabuloase, fiicele lui Rusalim Împarat, si spirite malefice. Ielele, asa cum li se mai spune, sunt spirite rebele ale mortilor, care, dupa ce au parasit mormintele în Joia Mare si au petrecut Pastele cu cei vii, refuza sa se mai întoarca în lacasurile lor pamântene si încep sa faca necazuri oamenilor.
Spre deosebire de strigoii mortii, care apar si fac necazuri oamenilor în anotimpul friguros, Ielele se întâlnesc vara.
Potrivit traditiei, Ielele sunt fecioare frumoase, îmbracate în alb, fecioare batrîne, spirite sau duhuri rele si locuiesc prin paduri neumblate si neatinse de om, prin vazduh ori prin ostroave pustii.
Rusaliile sunt mereu însotite de lautari, danseaza mereu si întind mese pe iarba. Petrec si danseaza mirific, însa muritorii nu au voie sa le vada. Daca sunt văzute sau daca, din greseala, cineva calca pe locul pe care au dansat (unde iarba ramîne arsa), acesta se îmbolnaveste foarte grav de o boala numita, în limbaj popular, "luat de Rusalii".
De boala Ielelor se poate scapa doar prin descântec ori prin intrare în hora Calusarilor. În unele zone se spune ca Ielele ursesc copiii la nastere si prezic moartea oamenilor. Ca sa se fereasca de duhurile rele, oamenii îsi împodobesc locuintele cu leustean, tei, usturoi, dar încearca si sa îmbuneze spiritele mortilor cu ofrandele specifice. Ele, Rusaliile, pedepsesc si pe aceia care lucreaza in aceasta zi considerata a dansului lor, si nu o pretuiesc si sarbatoresc cum se cuvine.
O superstitie spune ca daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.
La sate, in special, se pastreaza traditia ca in aceasta zi sa se duca la biserica pentru sfintire crengi de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli.
Crengute se agata apoi la strasina caselor sau la icoane. Se spune ca acestea te vor apara de cele rele si in plus, se mai spune ca acestea ar capata puteri miraculoase pentru vindecarea celor care sufera de surzenie.
Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii. Preotii si satenii ies pe camp in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul, crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.
In vremuri vechi barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia noptii de Rusalii, de Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru indepartarea puterii misterioase a Ielelor .
Se mai spune si ca nu este de dorit sa te prinda in Noapte de Rusalii, noaptea tainica a dansului Ielelor, nici la rascruci de drumuri, nici la marginea padurii, nici in munti, nici pe malul intunecat al apelor, caci aceia au sanse mari de a surprinde dansul Ielelor si de a-si pierde mintile.
Acest Mit al Ielelor, Rusaliilor in timp s-a suprapus peste Sarbatoarea Crestina a Sfintelor Rusalii, iar din sarbatoare pagana, a devenit sarbatoare crestina, pastrandu-se de atunci aceste obiceiuri, datini, superstiti si legende cu Iele...
Începând din 2008, în România, prima si a doua zi de Rusalii sunt declarate zile libere.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024