Blog
Haita portocalie
Un medic de 28 de ani din Botoşani omoară într-o noapte 230 de câini. Vrei să-l reclami şi te duci la serviciul din Primărie cu care veterinarul avea contract. Dai însă peste un PDL-ist care îl apără fiindcă tărăşenia au făcut-o împreună. Te duci atunci la vicele care coordonează serviciul ăsta însă dai peste alt PDL-ist, care mai e şi naşul şefului pe care ar trebui să-l pună la colţ pentru ce a făcut. Aşa că la municipiu nu-ţi mai rămâne decât să mergi la primar. Edilul şef este însă şi el PDL-ist şi nu-i ia capul vicelui fiindcă fiecare Băsescu trebuie să aibă Boc-ul lui. Şi s-a cam terminat cu Primăria.
Aşa că o tai repejor la DSVSA-ul ăla unde şefa abia dacă îşi aminteşte cum îl cheamă pe doctoraşul de Cartea Recordurilor, care omoară un câine la 30 de secunde. Şi aici încep însă să ţi se închidă porţile. Băieţaşul cu tupeu de la padocuri lucrează fix la cabinetul soţului şefei DSVSA. Şi nu de azi de ieri, ci din liceu şi doar n-o să-şi bage bărbatul în rahat. Tot aşa cum tanti director n-o să-şi umple de penibil nici colegii de partid din Primărie, pentru că, uitai să vă spui, şi ea este tot de la PDL.
Ai mai „rezolvat” o instituţie şi iei drumul Poliţiei. Aici măcar oficial şefii nu se pun politic. Când să depui plângere realizezi însă că poliţistul numărul unu al judeţului este finul primarul. Băi să-mi trag una… Aşa că…
Traversezi strada şi te duci la Parchet să faci şi tu o sesizare penală, însă pe drum te întâlneşti cu unul şi-ţi zice că un anumit vice e cumătru sau ceva de genul ăsta cu un anumit procuror şef…
Ufff… te scarpini în cap şi-o tai repejor la PNL, ăştia cică-s în opoziţie şi poate fac ei ceva. Când acolo dai peste un liberal ofticat rău pe mai marele oier din partid care încă nu-şi revine după supărarea ce i-a creat-o prima floare a partidului, aia de l-a pus să rupă alianţă din CeJeu cu… aţi ghicit, cu PDL-uL.
Ce să faci, îţi îndrepţi paşii spre PeSeDeu, că ăştia cică fac opoziţie frate. E aglomerat şi parchezi şi tu la hotelul din apropiere al marelui ştab îmbârligat în afaceri cu o primă d-nă. Când să treci strada, hingherii auto deja îţi umblă pe la roţi. Şi te loveşte aşa, o revelaţie, şi-ţi aminteşti că ăi mai vocali consilieri social şi democraţi promiteau că desfiinţează ei storcătorul acesta de bani cu ridicatul/blocatul maşinilor şi când ajunge regulamentul în CeLeu îl votează cu amândouă mâini.
… Îţi bagi şi tu amândouă mâini în buzunare, îţi bagi şi picioarele în Botoşaniul ăsta şi te duci frate să cauţi în lumea asta un tărâm în care portocaliul e culoare şi nu haită de câini.
Asemănarea cu oameni şi fapte reale nu-i întâmplătoare şi-i chiar reală. Din nefericire…
Sergiu BĂLĂŞCĂU


Să vă spun ce am să fac cu Placheta Omagială ”Centenarul Marii Uniri” primită de la Primărie
M-am regăsit sâmbătă seară printre cei o sută de botoșăneni premiați de municipalitate, citez din hotărârea Consiliului Local, pentru recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani.
Tupeist, pupător în fund la partid şi cu facultate fantomă. Ce iese din combinaţia asta?
Semianalfabet, cu studiile făcute la a doua tinereţe şi neapărat la privat, pe la universităţi fantomă.
Pervertirea iei... sau cum să-ţi iubeşti judeţul scormonind cu „toc de 14” în iarba de festival
Aproape că nu mai trece zi să nu mai văd câte un om politic în ie. Primăvara, vara, toamna, chiar nu mai contează.  Nu-i problemă nici iarna, sunt câţiva îndrăzneţi care o asortează cu un suman sau o căciulă de oaie.
Jandarmeria, de la fugărirea doamnei senator la secretara de școală și urina de partid. Fiindcă roata se învârte
Jandarmeria, pornind de la Botoșani și mergând spre București... tradiții, obiceiuri și politicieni.
Fotbal, lapte sau apometre? Ne vedem în Liga 2
Sau mai degrabă n-o să ne mai vedem deloc. Fiindcă în „B” nu încasezi de la nimeni 1,5 milioane de euro doar din televizări şi nu văd vreun nebun care să ţină echipa la matineu.
Ce apă băi? V-ați născut cu robinetul la cap sau care-i treaba?
Cum vă permiteți mă nesimțiților să reclamați SÂMBĂTA că nu aveți apă? Dar ce-i asta băi? Adică voi cum vreți mă tupeiștilor, ca azi să se întrerupă apa și peste o săptămână, gata, să vă curgă la robinete?
Nu dau doi bani pe Eminescu
Am văzut un consilier care participă la gala de decernare a Premiilor Eminescu doar în anii în care acest statut, de consilier local. Când n-a mai fost a uitat de poet.
Vă scrie un fraier cu apa plătită la zi
... Care încă mai crede că prima datorie a unui cetăţean faţă de Stat este aceea de a-şi plăti la timp taxele, impozitele şi utilităţile. Adică inclusiv apa. Şi canalizarea. Şi apa de ploaie.
O mare rugăminte: nu-i mai discriminaţi pe romi
După evenimentele care s-au petrecut miercuri la Botoşani, când cetăţenii din Centrul Vechi au asediat Spitalul Judeţean, iar forţele de ordine nu i-au atins cu un deget, cred că orice locuitor responsabil al acestui oraş ar trebui să îşi adreseze nişte întrebări.
Radu şi bocitoarele vesele de la înmormântare
Remarcam la pauza meciului Dinamo – FC Botoşani câtă "echidistanţă" există în studioul Digi Sport, una dintre televiziunile care a transmis în direct deja celebrul meci în care moldovenii au răpus bucureştenii.
UN CLICK! E gata surpriza anului de la Botoşăneanul
La aproape opt ani de la apariţie, Botoşăneanul pregăteşte o mare surpriză tuturor cititorilor şi nu numai lor. După o muncă începută la debutul primăverii, săptămâna viitoare vom lansa un produs în premieră pentru presa botoşăneană.
Parlamentarii PSD - moţiune de cenzură pentru prostie
Ca să înţeleg bine…Miniştrii PSD au demisionat, apoi au votat să pice Guvernul din care au demisionat, după care şi-au retras demisiile ca să reintre în Guvernul pe care l-au dărâmat şi din care au plecat de bună voie?
România violată de-a mustață de la Teleorman
Țărănușul din sud și-a dus planul sinistru până la capăt și a trimis Guvernul la plimbare. Același Guvern pentru care în urmă cu jumătate de an îl amenința pe unde apuca pe președinte că, dacă nu îl acceptă, declanșează suspendarea fiindcă ”nu respectă voința românilor”.
Proasta clasei a ajuns director
La şcoală dacă primeşti nota 2 te iau toţi colegii peste picior, profesorii te persiflează, chicotesc şi părinţii. Mai pe scurt, ajungi prostul clasei, de care râde toată lumea şi aproape sigur prin vară, în loc să te scalzi la ştrand, trebuie să te apuci de învăţat. Bine, dacă ţii neapărat să treci totuşi clasa. Că doar aşa te învaţă profesorii şi părinţii: dacă ai carte, ai parte.
Scrisoare către tatăl meu
Știu că ai primit vreo 20 de lei în plus la pensie.
Un an de zile fără „directorul pe viaţă”
Era într-o zi de miercuri, pe 13 ianuarie… Nu se făcuse încă ora 8, aşa că eram agitat cu „Top News”-ul zilei, când am primit un telefon: „a murit Valerian Sănduc!”
Un lider PNL le-a cerut PSD-iştilor un post de director
S-a întâmplat în minunata zi de 13 decembrie 2016, adică la nici două zile după alegeri, când tuşul încă nu era uscat pe buletinele de vot şi, de fapt, nici nu se comunicaseră încă rezultatele finale de la alegerile parlamentare.
Visez, nu mă treziţi
Poporul român trăieşte un vis profund de vreo două săptămâni, de când a început campania electorală.Cică se taie 100 şi ceva de taxe şi, drept premiu, vor creşte salariile.
Să mă ierţi nea Costică
… Fiindcă noi am fost prea ocupaţi cu ale noastre şi tu ai plecat dintre noi pe nesimţite.
S-au pişat pe capul nostru
Şi să nu-mi spuneţi că sunt grobian fiindcă la ce personaje avem pe lângă noi cred că sunt şi suntem mult prea fini. Şi tocmai asta-i marea problemă.Şi nici nu cred că oamenii aceştia merită un alt comportament din partea noastră.
Excelent articol! Este trist de adevarat, dar bine spus. Bravo dle Sergiu Balascau
19 mai 2011, 10:19
Bravo Sergiule, mult si trist adevar grait-ai, dar,oare ii pasa cuiva de asta ?!?.. Sunt toti niste jigodii pusi pe capatuiala, calca pe cadrave, n-au nici un Dumnezeu, dar, oare, copii au ?..
18 mai 2011, 09:36
felicitari pt articol...va multumim ca in sfarsit a reusit cineva sa aseze pe hartie tristul adevar si anume ca animalele suntem noi..niste brute..nu am cuvinte la tot ce se intampla in ROMANIA...intradevar trebuie sa se faca ceva in legatura cu cainii pt ca usnt prea multi..dar asta este vina noastra..pt ca i-am lasat sa se inmulteasca in halul asta..dar oare cuvintele noastre ajung undeva...chiar nu putem face nimic pt aceste suflete nevinovate?
18 mai 2011, 09:30
wowww ... tare ... bravo, toată lumea știe acest lucru numai că nimeni nu a pus pe hârtie scutul de protectie
18 mai 2011, 08:04
Toti o apa si un pamant!. Mai pe scurt niste hahalere!.
18 mai 2011, 07:48
Excelent articol!!!Felicitari!Mafia portocalie sufoca aproape orice urma de speranta a unor oameni normali!Insa va recomand sa nu dezarmati!Peste putin timp vom scapa de a aceasta pacoste!
18 mai 2011, 06:34
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
”Nu prea sunt de acord cu aceste metode, le consider nu știu cum incorecte. Cu acest aspect eu nu sunt de acord. Nu aș putea să spun că nu se întâmplă lucruri neplăcute în sistem ca în fiecare sector de activitate, însă aceast ...
astratex.ro
sibello.net%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7231 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2861 lei
GBP
Lira sterlină
5.2496 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9027 lei
XAU
Gramul de aur
192.9580 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4531 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9641 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2263 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1849 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6326 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.