Un bărbat de 60 de ani şi-a pierdut viaţa în după amiaza zilei de luni, 9 iulie după ce, urcat într-un copac pentru a tăia nişte crengi, a căzut direct în cap pe asfalt. El a murit instantaneu la impactul cu carosabilul.
Tragedia s-a produs pe Bulevardul George Enescu, mai sus de Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, în jurul orei 19:30. Vasile Păduraru, se urcase cu ajutorul unei scări într-un cireş înalt aflat în faţa scării unde locuieşte. O parte dintre vecini au povestit că un alt colocatar în rugase să taie crengile copacului întrucât nu îşi vedea copiii de pe geam. Fapta bună pe care a dorit să o facă botoşăneanul s-a transformat însă într-o tragedie pentru propria sa familie.
El a căzut direct în cap, culmea pe asfalt, deşi sub cireş se afla o suprafaţă considerabilă de spaţiu verde. În urma impactului el a suferit numeroase leziuni deschise atât în zona capului câr şi a membrelor inferioare. La momentul în care medicii din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul care era deja mort.
„La locul solicitării am găsit o persoană de 60 de ani decedată cu un politraumatism prin cădere de la înălţime, aproximativ 4,5 metri, cu un traumatism cranio cerebral deschis, cu o plagă deschisă zdrobită în regiunea parietală, ruptură de coloană cervicală, o fractură deschisă interioară coapsă stângă. Pacientul a fost declarat decedat şi nu s-au iniţiat manevrele de resuscitare din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa”, a declarat
Eduard Gurău, medic pe ambulanţă.
Două vecine ale bărbatului decedat au aprins lumânări la locul unde Vasile Păduraru şi-a găsit sfârşitul. Şocaţi şi îndureraţi, soţia şi fiul bărbatului plângeau îmbrăţişaţi la marginea gărduţului care împrejmuia spaţiul verde unde se afla cireşul.