ACUM : Miting cu zece oameni în centrul oraşului - FOTOGALERIE
Acţiunile de protest de la Botoşani încep să-şi piardă din intensitate. Vineri seară, pe trotuarul din apropierea Teatrului Mihai Eminescu nu se adunaseră la ora 17:00, cea obişnuită deja pentru începerea manifestaţiilor, decât zece persoane. Faţă de zilele precedente şi mesajele adresate preşedintelui României Traian Băsescu şi premierului Emil Boc erau considerabil mai puţine. Protestatarii afişau doar trei pancarte de dimesiuni reduse, iar pe două dintre acestea scria „Jos Băsescu”. Un singur participant la protest avea un tricolor, însă nu îl agita, ci îl purta pe corp. Deşi puţini, unii oamenii promiteau că nu vor renunţa la acţiuni până ce preşedintele României nu va renunţa la funcţie.
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, de urgență, pentru a extrage două persoane de sub dărâmături. Evenimentul s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Trușești.
Gheorghe Flutur va fi președintele interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie, când ar urma să fie aleasă noua conducere, după ce Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, la presiunea celor care l-au instalat în funcție în urmă cu doar 6 luni.
Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani s-a întrunit vineri dimineață în ședință pe fondul tensiunilor existente în partid. Liberalii botoșăneni au trebuit să se poziționeze după ce la nivel central tot mai multe organizații îi cer demisia lui Florin Cîțu.
Accidentul care a avut loc vineri la amiază în intersecția Calea Națională - strada Gării a fost surprins pe o cameră de supraveghere. Imaginile sunt șocante, greu de privit.
Stațiile PECO din Botoșani sunt supraaglomerate la această oră. Sute de conducători auto doresc să își facă plinul la prețurile actuale, de teama unei scumpiri considerabile care ar urma să se producă în noaptea care urmează.
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă care s-a terminat în urmă cu puțin timp, că România iese din restricțiile sanitare.
Întâmplări șocante s-au petrecut în urmă cu puțin timp într-o locuință din județul Botoșani. Un bărbat a intrat în casă și a înjunghiat trei femei. Una este fosta soție, care a murit pe loc.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, efectuează astăzi 26 percheziții domiciliare în București și în județelor Iași, Botoșani, Arad, Teleorman, Argeș, Vrancea și Ilfov, într-un dosar privitor la comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Ședința de Guvern în care au fost făcute numirile pentru posturile de conducere din prefecturi, inclusiv pentru județul Botoșani, este încă în desfășurare.
Compartimentul de supraveghere epidemilogică și control boli transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) a făcut publică statistica zilei de 15 ianuarie, în context de criză sanitară.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a pronunțat în decursul zilei de joi în dosarul ”Păcănele” în care erau judecați mai mulți patroni cu afaceri în domeniul jocurilor de noroc, dar și foști inspectori și un polițist. Toți inculpații au fost fie achitați, fie condamnați cu suspendare.
Un tânăr în vârstă 23 ani a decedat, iar altul de 19 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava au finalizat ancheta în complexul dosar privitor la corupția de la Serviciul Rutier Botoșani.
Incetati pupincuristi portocalii lichele si lingai jegosi o sa iesim in strada pana o sa crape ficatu'n voi de ciuda puteti sa va faceti testamentul si sa dati comanda si de coliva
Panselele, bulevardul, centrul vechi, zona cornisa, mobilierul stradal, Mall-ul precum si altele sunt conceptii portocalii. padurile, rosia montana, pasarile ucise in tara de Flutur cu un cretinism rar intalnit, etc.
:)))astia de la USL is chiar aja de sarantoci,nu au putut a tina manifestantii mai mult,sau terminat banii sau terminat si manifestatiile.....de acuma trebuie inca cativa ani sa fure ptr a-si reveni cu bugetele.
Botosaneni,nu USL-ul organizeaza demonstratiile din Botosani,la aceste demonstratii participa cine vrea. Ce treaba are USL-ul din Botosani ca oamenii nu mai vor sa demonstreze ? Cetatenii din Botosani stiu ca doar alegerile democratice vor face ca tara sa scape de lepra PORTOCALIE.
Stau si ma intreb daca articolul nefiind semnat nu a fost postat chiar de PDL-isti(spargand serverul ca i-ar duce capul) cu tot cu comentarii sa-si ia de o grija
Opozitia a ratat spectaculos. Nu mai reuseste sa transmita nici un mesaj, celebrele Jos Basescu, Jos Guvernul sunt deja expirate, nu mai impresioneaza pe nimeni.
10 Oameni? stati domnilor acasa ca romania e pe mani bune. Faceti cea mai mare greseala de pana acum daca ii sustineti pe acesti comunisti . Pentru ca: nu am uitat ce ne-au facut acesti nerusinati ai Romaniei cand au "domnit" dansii.
Bai frate, cine sunt oamenii astia? Eu nu cunosc nici o fatza de pe-acolo. Si sunt targau din tata-n fiu. Cine i-a rugat pe ei "sa reprezinte poporul"? Raspund tot eu: nimeni. Ba, daca ma gandesc bine, ei vor sa dea jos niste reprezentanti...legitimi si chiar ai poporului in numele caruia pretind ca vorbesc. Ca printre reprezentantii aia sunt si corupti, sunt si incompetenti, ca majoritatea din ei sunt arogati (de! ca prostul dupa ce-l imbraci in palton de oras...) e alta discutie, dar culmea! au fost desemnati de TOTI botosenenii, prin vot cinstit, organizat, pe fatza. Cat de prost sa fii ca sa crezi ca un parlamentar va renunta la 6 luni din mandatul LUI personal deoarece niste inadaptabili frustrati si anonimi stau rebegiti de frig pe strada, cuprinsi intr-un miting ilegal? Sa fim seriosi, democratia are instrumente perfectionate si civilizate de lupta. Aflate la indemana cui le poate stapani. Dar cand tu esti un nimeni rudimentar, care abia-abia scrii o injuratura pe niste planse, ajungi sa crezi sincer ca un Guvern al unei tari din UE poate sa cada deoarece...strigi tu pe strada ce? Ca n-ai bani in buzunar. Sa fii sanatos, integreaza-te si vei avea.
Am trecut si eu pe acolo. Am vazut niste domni. M-am uitat la palmele lor, atunci cint intindeau mina sa ia rachiul "6 din 49" pe care alti domni il plateau la crisma din apropiere. Am aflat ca un om costa intre 50 si 150 de lei pe zi. Nu stiu criteriile. La un calcul simplu, ia uite ce iese.Au fost 6 seri, cu o medie de 100 de oameni.50x 100=5000 lei/zi5000x6=30000 lei totalLa astea se mai adauga: drumul la Bucuresti, pentru 300 de persoane care inseamna 6 autocare, ori 1000 lei pe drum (6dus+6intors)=12000 lei.Sa nu uitam masa celor prezenti, 300x5mesex15buc=22500 lei.Rachiul, "6 din 49" nu-l mai punem. L-a dat Tibuleac degeaba, ca fiind basca.Rezulta doar la Botosani, la un pret min. de 50 lei/cap berbec platit o suma de 64500. Este o suma foarte mica, comparativ cu cea reala pentru ca am omis multe lucruri.Ce ziceti de asta?Daca faceti un calcul la demonstratia de la bucuresti da 10000x50=500000 leiCe se putea face cu banii astia negri?De unde vin?
Nu ma mira ca au ramas asa putini...probabil USL a mai ramas si el fara bani si a mai redus numarul protestarilor radical...imediat totul va reveni la normal.
Nu ma mira ca au ramas asa putini...probabil USL a mai ramas si el fara bani si a mai redus numarul protestarilor radical...imediat totul va reveni la normal.
Uoi, vinit la sediu la penele sa va dau cati 150 di lei sa strigati "huo Basescu". Da videti sa nu agiungeti in alta parte, ca data trecuta, uoi mangafalilor.
"Nu avem încotro și probabil de săptămâna viitoare împreună cu Comisia Locală și cu Poliția vom merge la aceste persoane. Am vorbit cu recenzorii ca aceste persoane să le lase la urmă și să le și noteze. Au fost o dată, au ...