Breaking news
Cocaină, canabis și ciuperci halucinogene descoperite la Botoșani: Doi tineri ridicați cu mascații, mașina le-a fost confiscată – FOTOGALERIE

Drogurile tari au ajuns și în municipiul reședință de județ. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, numărul consumatorilor de droguri de la Botoșani este în continuă creștere.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Botoșani, sub coordonarea procurorilor DIICOT au depistat în flagrant delict, la data de 9 februarie 2019, pe raza municipiului Botoşani, doi tineri, de 19 şi 27 de ani, asupra cărora au fost descoperite mai multe substanţe stupefiante.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de procurare, deţinere şi vânzare de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fără drept.

 

În baza probatoriului administrat și a audierilor efectuate, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 27 de ani față de care, la aceeași dată, Tribunalul Botoșani a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

De asemenea, a fost dispusă cercetarea în continuare a tânărului de 19 ani sub control judiciar, în cauză fiind efectuate și două percheziții domiciliare.

 

În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 128 de grame de tocătură vegetală de canabis, un gram de  substanță pulverulentă DMT, 39 de grame de cocaină, 242 de timbre tip LSD, 38 de pastile de ecstasy, 86 de grame de ciuperci halucinogene, 5 cântare electronice, precum şi sume de bani, în lei, euro şi dolari, în cuantum total de peste 18.000 de lei.

 

De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii cu privire la autoturismul folosit de cei doi.

 

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul jandarmilor din Botoşani.

 

loading...
Poliţiştii botoşăneni prezenţi la un liceu din Botoşani, pentru consumul de droguri - FOTO
ALARMANT: Părinți disperați cu copiii drogați la Urgențe

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
ȘOCANT: Bebeluș născut la Botoșani cu capul în formă de turn și degetele lipite
La Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani se nasc, din păcate și copii cu afecțiuni grave.
Cadre medicale de la Mavromati agresate de pacienți: Nu se poate să-i dea o cârjă-n cap și să o scuipe
Angajații de la Spitalul Județean Mavromati au urmat cursuri de bună purtare însă și atitudinea unor pacienți lasă de dorit. Și astfel sunt cazuri în care angajații spitalului sunt agresați de unii botoșăneni.
Un vitezoman s-a izbit violent într-un utilaj SDN, mamă la spital, un muncitor a făcut criză – FOTOGALERIE
Un tânăr șofer inconștient care a ignorat indicatoarele rutiere a lovit puternic un utilaj ce aparține Secției Drumuri Naționale (SDN), unitate aflată în subordinea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
FC Botoșani dă marea lovitură cu Dinamo în capitală și urcă pe loc de play-off - VIDEO
”Câinii roșii” și moldovenii au oferit o partidă spectacol duminică seară într-un meci care a contat pentru etapa a XXIV - a din Liga 1.
ALARMĂ GENERALĂ: Suspiciune de pestă porcină africană la doi porci domestici din judeţul Botoşani
Autorităţile sanitar-veterinare de la Botoşani sunt în alertă maximă la acest moment, din cauza unei suspiciuni de pestă porcină africană, depistată la doi porc dintr-o gospodărie.
Mobilizare în comuna Roma, CINCI COPILAŞI leşinaţi în aceeaşi casă
Cadrele medicale s-au deplasat în comuna Roma pentru un copil cu stări de leșin.
Zeci de percheziţii, zeci de oameni aduşi la Parchet, capturi de la pistol la… binocluri
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Botoșani, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat luni dimineață, 44 de percheziții domiciliare în localitățile Darabani, Hudești, Păltiniș, Vorniceni, Suhărău, Mileanca,Viișoara și Coțușca la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.
ÎNGROPAT DE VIU: Botoşăneanul prins captiv într-o fântână adâncă de 14 metri a DECEDAT - FOTO
Un incident dureros s-a petrecut în urmă cu puține momente în județul Botoșani.
ATAC sângeros, angajat de la Primărie înjunghiat de un asistat social
Incident neplăcut petrecut la Primăria Ștefănești acolo unde un angajat a fost înjunghiat de un asistat social.
Copil bătut cu sălbăticie de doi adolescenţi: trântit în zăpadă şi lovit în cap cu o ploaie de pumni – VIDEO & FOTOGALERIE
Duminică seară, un copil care provine din mediul rural a fost bătut violent de doi tineri. S-a întâmplat în satul Crasnaleuca din comuna Coţuşca.
Gripa închide şcolile, elevii au LIBER şi vineri – DOCUMENT semnat de Ecaterina Andronescu
Deşi iniţial Guvernul a anunţat că bugetarii vor avea liber doar pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, în învăţământ nu se va lucra nici pe 25.
LOVITURA ANULUI: Licitaţia pentru drumul Botoşani – Târgu-Frumos ANULATĂ după doi ani de promisiuni deşarte
După doi ani de comunicate, anunţuri triumfaliste şi promisiuni făcute de la cel mai înalt nivel, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anulat procedura de desemnare a constructorului.
ALARMĂ: Virusul pestei porcine africane, depistat la un mistreţ din Botoşani
Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un porc mistreţ, găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharau, în pădurea Alba (judeţul Botoşani), într-o zonă situată la aproximativ trei kilometri de limita de frontieră cu Ucraina, a anunţat, duminică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Maşină cuprinsă total de flăcări în spatele mall-ului, fumul se vede de la zeci de metri – FOTOGALERIE
Un automobil parcat în spatele celui mare complex comercial din Botoşani a fost cuprins de flăcări în urmă cu puţine minute.
astratex.ro
IMPACT VIOLENT microbuz ANAF - autoturism, trei oameni răniți, unul e în stare gravă - GALERIE FOTO
Un grav accident rutier a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 7.30, pe un drum din judeţul Botoşani.
ÎNGROZITOR: Accident pe drumul Botoşani - Dorohoi, tânăr blocat cu picioarele sub bord, intervenţie urgentă a pompierilor – FOTOGALERIE
Un grav accident a avut loc marţi seară în apropierea municipiului Dorohoi. Mai exact, evenimentul rutier s-a petrecut în localitatea Dealu Mare. 
Peugeot făcut praf la Stăuceni, șoferul e grav rănit - FOTOGALERIE
Seria accidentelor survenite după prima ninsoare din acest an a continuat și marți seară. De această dată evenimentul rutier a avut loc în comuna Stăuceni.
Accident îngrozitor microbuz – Dacia după Zăiceşti: O femeie a murit, 5 oameni în spital – GALERIE FOTO
Prima ninsoare din acest an a adus şi întâiul accident mortal. A avut loc luni la amiază, pe drumul Botoşani – Târgu-Frumos.
Accident GRAV pe drumul spre Târgu Frumos: O femeie ar fi DECEDAT
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puţin timp pe drumul Botoşani - Târgu Frumos, pe raza localităţii Zăiceşti.
kalapod.net%20
ACUM: Mitsubishi cu roţile în sus la Victoria, un poliţist a adormit la volan – FOTO & VIDEO
Accident extrem de grav petrecut în urmă cu puţin timp, pe raza localităţii Victoria din comuna Stăuceni.
Urmeaza Drob si Horbovanu. Sau sifoanele trebuie sa ramana in libertate?
26 februarie 2019, 16:15
Bravo... vezi ca se poate? Dar la cat de multe droguri se vand la Botosani am vrea mai multe perchezitii de acest gen!
11 februarie 2019, 18:33
zenda.ro
Sondaj
Credeți că se va întâmpla ceva concret după protestul #ȘîEu pentru autostrăzi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Infecțiile cu transmitere sexuală sunt așa numitele boli venerice, cum erau descrise în trecut. Ținând de partea intimă a persoanei sunt boli așa numite rușinoase și sunt cumva mai jenant de povestit medicului. De aceea multe ...
astratex.ro
ecco-shoes.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.1939 lei
CHF
Francul elveţian
4.1976 lei
GBP
Lira sterlină
5.5509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7598 lei
XAU
Gramul de aur
175.8239 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2434 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5218 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9742 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1438 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1856 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.