Președintele a precizat, însă, că vor fi obligatorii măștile în spații închise și în mijloacele de transport în comun.
Starea de urgență nu va fi prelungită după 15 mai, când se vor relaxa o parte din restricțiile impuse de autorități pentru stoparea propagării pandemiei de coronavirus, începând cu restricțiile privind deplasările individuale, a anunțat miercuri președintele Klaus Iohannis, care a apărut cu o mască de protecție la începutul declarației de presă susținute la Palatul Cotroceni.
„Dragii mei, așa vom arăta în spațiile publice după 15 mai”, a spus șeful statului, care a anunțat obligativitatea purtatului măștii de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.
Din 15 mai, se renunță la declarațiile pe proprie răspundere în ceea ce privește deplasările individuale, dar o serie de interdicții vor rămâne în vigoare, cum ar fi cele privind adunările publice.
”Am decis azi ca din 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în transportul în comun. Vom putea renunța poate la anul, când pandemia va fi sub control. După 15 mai, vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm în prealabil unde și de ce mergem. Multe restrângeri vor rămâne în vigoare: interdicțiile pentru adunări publice, manifestări. Până când se epuizează actuala stare de urgență toate restricțiile rămân în vigoare”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a anunțat de asemenea un plan de relaxare a condițiilor de carantină „pas cu pas”, spre „noua normalitate”, în condițiile în care specialiștii spun că „virusul nu va dispărea” și „va trebui să găsim o modalitate de trai” cu el.
Declarația vine după o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, care a început la ora 12:00, tot la Cotroceni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024