Eveniment rutier petrecut joi după amiază în apropierea stației de carburanți de la ieșirea din localitatea Răchiți. Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism, neidentificat încă, a lovit o persoană după care și-a continuat drumul.
La fața locului au ajuns două echipaje ale Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) care au făcut primele cercetări. În urma impactului pe carosabil au rămas o serie de componente ale mașinii implicată în accident, printre care și una dintre oglinzile retrovizoare.
Persoana accidentată este un agent de Poliție de la Răchiți care se afla în timpul programului de lucru și care făcuse semn respectivei mașini să oprească. Șoferul nu a oprit la semnal și și-a continuat drumul, lovindu-l pe polițist. Omul legii a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe.
”Desfășurăm activități de căutare și identificare a autoturismului și implicit a conducătorului auto”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Pe timpul efectuării măsurătorilor de către polițiștii criminaliști, traficul rutier a fost restricționat pentru câteva minute. (G.E.)
[[galerie-foto]]
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024
Patroni AMENDAȚI cu 6.000 de lei după o serie de controale
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024