Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani s-a întrunit vineri dimineață în ședință pe fondul tensiunilor existente în partid. Liberalii botoșăneni au trebuit să se poziționeze după ce la nivel central tot mai multe organizații îi cer demisia lui Florin Cîțu.
La jumătate de an după ce l-au votat aproape în bloc pentru funcția de președinte al PNL în detrimentul lui Ludovic Orban, liberalii botoșăneni și-au schimbat total părerea despre Florin Cîțu.
În cadrul ședinței de astăzi ei l-au împuternicit pe Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, să solicite convocarea extraordinară a Consiliului Național al partidului.
Iar pe ordinea de zi să fie introdus chiar la primul punct convocarea congresului extraordinar al PNL.
Aici ar urma ca Florin Cîțu să fie destituit și în locul său să fie desemnat președinte Nicolae Ciucă.
Toate acestea vor avea loc întrucât președintele PNL a refuzat să renunțe la funcție, după ce a primit o scrisoare în acest sens semnată de aproape toți șefii de filiale.
Florin Cîțu ar fi solicitat să i se garanteze postul de președinte al Senatului sau măcar să fie numit într-o demnitate la nivel european, însă ar fi fost refuzat.
Toată acțiunea a fost pregătită în timp ce Florin Cîțu se afla în Statele Unite ale Americii. Printre liberalii care au condus operațiunea se regăsește inclusiv prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, care în luna august a anului trecut l-a ridicat în slăvi pe Florin Cîțu la Botoșani, cerând liberalilor de aici să îl voteze la congresul din septembrie, lucru care s-a și întâmplat.
La șase luni de atunci, în ședința BPJ de vineri dimineață, în unanimitate liberalii botoșăneni au cerut convocarea consiliului național și apoi a congresului pentru îndepărtarea din funcție a lui Florin Cîțu, chiar dacă acesta a fost votat președinte al partidului pentru patru ani.
După numai șase luni, au concluzionat că Florin Cîțu trage în jos partidul și că tensionează relații cu partenerii de guvernare.
Potrivit unui sondaj Avangarde comandat de PSD, Alexandru Rafila, Mircea Geoană și Nicolae Ciucă se află la egalitate în topul încrederii românilor, cu 34%. La polul opus este președintele PNL, Florin Cîțu, cotat cu doar 6% încredere a electoratului. Tocmai de aceea liberalii vor să îl propulseze pe Nicolae Ciucă în funcția de președinte.
De altfel, încă de la sfârșitul anului trecut, după ce Florin Cîțu a pierdut funcția de prim-ministru în favoarea lui Nicolae Ciucă, unii liberali botoșăneni au previzionat că, ”în câteva luni va avea soarta lui Orban”, adică plecarea din funcția de premier îi va aduce destituirea, chiar dacă a reușit să își negocieze o funcție de președinte de cameră parlamentară.
PNL Botoșani a adoptat hotărârea chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani. Neoficial, acesta ar fi fost lăsat aproape singur de liberalii de vază, pe care i-ar fi invitat să sărbătorească împlinirea a jumătate de veac.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile