Intervenție de amploare a pompierilor botoșăneni sâmbătă după amiază pe strada Victoriei din municipiu, o zonă cunoscută ca fiind preponderent de case.
Un puternic incendiu a izbucnit la trei vile aflate în respectiva zonă. Din primele informații se pare că ar fi fost cauzat de o familie de romi care ar locui la o casă mai mică, undeva în plan secund. Cum vântul încă bate cu putere, flăcările s-au propagat și au cuprins alte trei case.
Patru autospeciale cu apă și spumă au ajuns în zonă pentru a interveni și a stinge focul. Misiunea pompierilor este una extrem de dificilă. În zonă a fost chemată și o ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale unei adolescente care locuiește la una dintre vile și care a suferit un atac de panică. Fata, așezată pe un trotuar, în hohote de plâns a refuzat să meargă la spital.
Pompierii încă se luptă cu flăcările și în aceste momente. Perimetrul a fost închis temporar de polițiștii rutieri pentru ca militarii să-și poată face datoria.
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Trufin la depunerea candidaturii: Fac parte din echipa care NU se bate la retrogradare - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Bucuria vieții rurale - 11 motive pentru care merită să te muți la țară
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Aritmie cardiacă: cauze și simptome
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024