Noi acuze se desprind din casa liberală împotriva șefului care se află la cârma județului.
Mirela Saucă, în calitate de consilier județean i-a transmis ironic lui Costică Macaleți că-i „apreciază” maniera în care își înfruntă problemele.
„Am descoperit recent o nouă manieră de a evita problemele incomode de către dl președinte al CJ Botoșani, dl Macaleți, strălucește prin absență”,
Mirela Saucă, consilier județean PNL
Costică Macaleți a lipsit de la ședința ordinară din 30 august în care pe ordinea de zi se afla proiectul cu majorarea tarifelor la salubrizare.
Și a evitat astfel o serie de întrebări care i-ar fi fost adresate.
„Prima era legată de acel Cluster Regional Botoșani – Suceava, dacă și de ce este neinteresant pentru CJ Botoșani acest cluster. Am înțeles că a fost invitat CJ Botoșani să facă parte din această organizație. Invitația a fost declinată și probabil dl președinte Costică Macaleți nu are nevoie de exemple de bune practici”,
Mirela Saucă, consilier județean PNL
Pentru Clusterul Regional de Bioeconomie Botoșani – Suceava, firme și instituții laolaltă cu ONG-uri se unesc pentru dezvoltarea celor două județe.
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024