Conform unui clasament efectuat la nivel naţional, judeţul Botoşani se situează pe o poziţie de mijloc în privinţa rezultatelor obţinute la evaluarea naţională de către cei peste 5.000 de elevi din clasele de-a VIII-a. Inspectorul şcolar general Ada Macovei, susţine că aceste rezultate reflectă pregătirea reală a elevilor botoşăneni.
"Rezultatele la evaluarea naţională arată de departe pregătirea elevilor care putea să fie mai susţinută, pe de altă parte implicarea cadrelor didactice care au ore la anii terminali în obţinerea de performanţe profesionale. Ne-am fi dorit să ne situăm pe unul din locurile fruntaşe, dar această poziţie de mijloc este una care arată adevăratul nivel de pregătire a elevilor din judeţul Botoşani”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Totodată, Ada Macovei a mai adăugat că, anual o parte dintre elevii atât din mediul rural cât şi din cel urban se evidenţiază prin performanţele obţinute la evaluarea naţională, nefiind însă o diferenţă majoră între cele două categorii. „
În fiecare comună există câte doi, trei elevi care obţin performanţe pe meritele proprii prin eforturile proprii şi cred că acest lucru nu trebuie să fie relevant într-o ierarhizare a copiilor la nivel judeţean, pentru că nici în oraş nu avem numai vârfuri, la fel cum nici în mediul rural nu avem doar copii cu rezultate slabe la învăţătură. Este trist că se face o asemenea ierarhizare, sunt toţi copiii judeţului Botoşani şi fiecare obţine rezultatele pe care le merită şi care sunt mai relevante prin prisma faptului ca s-a susţinut o evaluare mai corectă ca în anii precedenţi”, a mai spus
Ada Macovei.