Pregătirile pentru deschidere oficială a Parcului Cornișa au intrat în linie dreaptă, iar primarul Cătălin Flutur și-a exprimat convingerea că va fi o prezență numeroasă la un așa eveniment de anvergură.
În cadrul unei conferințe de presă, edilul orașului s-a arătat mulțumit că evenimentul va ieși așa cum a fost planificat, asta în ciuda unor piedici pe care primarul susține că PSD-iștii le-au pus.
Așa cum am promis și cum noi spunem că facem îl facem exact așa cum l-am gândit. Va fi de departe cel mai mare spectacol care a fost vreodată la Botoșani, chiar dacă ni s-au tăiat fonduri, chiar dacă ni s-au pus opreliști. Acum cred că au invocat ploaia că altceva nu ne mai putea opri ca să nu iasă perfect. Dar sunt convins că și chiar dacă plouă va fi foarte, foarte multă lume și oricum mă aștept ca foarte lume să vină la aceste manifestări. Am invitat la deschiderea oficială de la ora 11:00 pe toți cei care au fost implicați în obținerea fondurilor, în construcția și finalizarea Parcului Cornișa,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
Edilul orașului a precizat că s-a făcut rost de toți banii datorită sponsorilor care au realizat importanța acestui eveniment pentru imaginea orașului.
Au înțeles că este o ocazie unică de a fi alături de noi, mai ales că este cel mai mare parc de agrement și turistic din țară, cel mai complex. Este o ocazie unică pentru unii să facem în așa fel încât să vină cât mai multă lume la Botoșani,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024