Dacă Primăria Botoșani pierde încă o dată finanțarea europeană pentru modernizarea Teatrului Mihai Eminescu ar trebui trași la răspundere toți cei din aparatul administrativ implicați în această licitație!
Ceea ce se întâmplă acum cu situația Teatrului Mihai Eminescu a atins cote maxime în ceea ce privește defectuoasă administrare a unei primării. Mă întreb dacă e incompetență sau nepăsare din partea angajaților? Întrucât din ceea ce a prezentat primarul Cosmin Andrei opiniei publice, reiese că angajații Primăriei Botoșani care fac parte din comisia de licitație, nu au vrut să urmeze recomandările Agenţiei Naţionale pentru Achiziții Publice.
(ANAP) care duceau automat la descalificarea tuturor firmelor, declarând în cele din urmă un câștigător, contrar indicațiilor primite.
Decizia acestora a fost motivată de faptul că problema tehnică constatată de cei de la ANAP era una tehnică minoră. Ulterior, ANAP s-a sesizat de această neconformare și primăria a trebuit să anuleze licitaţia.
Situația este atât de gravă întrucât Primăria Botoșani riscă să piardă a două oară finanțarea de aproape 5 milioane de euro pentru modernizarea Teatrului Mihai Eminescu, dacă nu finalizează lucrările până la 31 decembrie 2023. Contractul de finanţare a fost semnat pe 25 octombrie 2018. În baza noului proiect, vor urmă lucrări de restaurare şi de amenajare a spaţiilor interioare şi a faţadelor exterioare, de restaurare a componentelor artistice interioare şi exterioare, dar şi de reabilitare a instalaţiilor şi de dotare a spaţiilor interioare.
Acum, după demonstrarea priceperii „specialiștilor” din cadrul Primăriei Botoșani, va fi cineva sancționat pentru neîndeplinirea indicațiilor primite de la ANAP? Cine va răspunde în cazul în care municipalitatea va pierde finanțarea europeană? Probabil…sistemul, birocrația, nicidecum vreun bugetar din cadrul Primăriei.
Consider că principala preocupare a lui Cosmin Andrei, încă de la preluarea mandatului de primar trebuia să fie punerea în mișcare a lucrurilor privind modernizarea teatrului Mihai Eminescu, precum și finalizarea implementării modernizării liniilor de tramvai din Botoșani , proiect la care se pare că s-a renunțat.
Sunt absolut convins că vină nu este în totalitate a primarului pentru această situație care ne-a dus pe toți la exasperare, dar sunt de părere că un primar bun dacă dorește să facă administrație, trebuie să fie înconjurat de oameni competenți și profesioniști. Echipa edilului-șef este cea care clădește pentru dezvoltarea orașului, iar primarul este cel care îi coordonează, le trasează sarcini bine stabilite și bineînțeles îi supraveghează pentru îndeplinirea tututor obiectivelor.
Tare mi-aș dori să am și eu optimismul primarului Cosmin Andrei, care a declarat că în mandatul său se vor finaliza lucrările pentru teatru și nu se va pierde finanțarea europeană. Încă sper!
Cosmin Andrei ar trebui să își pună întreg aparatul administrativ responsabil cu această licitație să găsească soluții juridice de a debloca această situație. Mai presus de atât , PSD este la guvernare alături de PNL și UDMR într-o alianța. Cu siguranță dacă se implică, dacă discuta în cadrul alianței cu privire la importantă acestui proiect pentru botoșăneni , va găși soluții.
Un alt aspect de care ar trebui să țină cont este faptul că dacă într-un final avem un constructor , printr-un contract cadru acesta să fie obligat să finalizeze lucrările până pe 31 decembrie 2023 , în caz contrar să plătească o cota parte din finanțarea pe care riscăm să o pierdem. O firma serioasă care are dotările și oamenii necesari va semna această clauză. Se poate lucra la teatru și în trei schimburi. Dorința să existe și putere de muncă.
Soluții sunt atâta timp cât ești înconjurat de oameni profesioniști care știu să își facă meseria pentru care sunt plătiți. Asta aștept eu de la întreg aparatul administrativ și sper că în perioada următoare să aud soluții venite de la Primărie pentru deblocarea acestei licitații.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024