În cursul zilei de vineri, 28 aprilie 2010 conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului împreună cu cea a Sindicatului Impact au avut o primă întîlnire cu mediatorul desemnat în persoana lui Liviu Axinte pentru stabilirea unor prime detalii ale acestei proceduri. Astfel, a fost stabilit tariful mediatorului la suma de 1.000 de lei, plata fiind suportată în jumătate de cele două părţi. „
Pe perioada derulării negocierilor unui Contract Colectiv de Muncă, potrivit legii contractelor de muncă, fiecărui angajat indiferent dacă este cotizant sau nu i se opreşte un procent de 0,6% pentru fiecare zi cît durează negocierile şi din acest fond noi ajungem chiar undeva la suma pe care trebuie să o plătim pentru mediere”, a declarat
Nicolae Macovei, liderul Sindicatului Impact. Totodată, sindicalistul a mai afirmat că deocamdată nu se cunoaşte modul de virare a banilor în condiţiile în care cazurile de mediere sunt extrem de rare chiar şi la nivel naţional. „
Noi putem spune că am spart gheaţa la Botoşani avînd în vedere că am ajuns la acest stadiu, al medierii, am înţeles că o astfel de situaţie a mai fost înregistrată în ţară undeva prin Alba Iulia în urmă cu ceva timp şi nu ştim deocamdată cum se va proceda, oricum am înţeles că nu vom vira banii într-un cont al Ministerului Muncii”, a mai spus
Nicolae Macovei. De asemenea, la următoarea întîlnire care va fi stabilită prin adresă de Agenţia de Prestaţii Sociale, mediatorul va trebuie să vină cu o concluzie scrisă în privinţa cerinţelor celor două părţi. În acest sens, atît sindicatul cît şi patronatul vor trebui să emită adrese prin care să-şi argumenteze deciziile privitoare la cele trei puncte divergente. Este vorba despre cele două sporuri, refacerea capacităţii de muncă şi masa caldă precum şi valabilitatea CCM-ului. Dacă nici astfel nu se va ajunge la un numitor comun, atunci se va ajunge ori la grevă, ori la metoda liberului arbitru.