Campania ”parchezi ca un bou” inițiată de mai mulți tineri cu spirit civic de la Botoșani și care a înflorit mai ales pe rețele de socializare, s-a mai domolit.
Nu la fel s-a întâmplat însă și cu acțiunile polițiștilor locali care continuă să-i amendeze pe conducătorii auto de la Botoșani care parchează pe unde-i taie capul, neinteresați de faptul că ar putea produce disconfort în trafic.
Astfel, în ceea ce privește organizarea circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani, activitatea de eliberare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public sau privat din municipiul Botoşani şi regimul parcărilor, în cursul acestei săptămâni, poliţiştii locali au acţionat pentru identificarea mașinilor parcate neregulamentar.
Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale din care 10 cu amendă în valoare totală de 1.000 lei și 6 cu avertisment scris.
Sancţiunile au fost aplicate în următoarele zone: Ștefan Luchian – 5, Vârnav – 4, Mihail Kogălniceanu – 1, Calea Națională – 1, Zorilor – 1, Prieteniei – 1, Aleea Curcubeului – 1, Independenței – 1, Pietonalul Bancar - 1.
Amenzile au fost aplicate în decurs de aproximativ o săptămână de zile.
(Sursa foto - Facebook)
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024