Pe 14 noiembrie 2024 în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean „Mavromati” se va desfășura o campanie de conștientizare a populației privind depistarea precoce a diabetului zaharat.
Acțiunea este adresată persoanelor nediagnosticate cu diabet zaharat cu sau fără asigurare de sănătate.
„În cadrul campaniei vor fi distribuite materiale informative și se vor efectua teste specifice pacienților interesați, în funcție de locurile disponibile, fără a fi nevoie de bilet de trimitere.”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati.
Campania se va desfășura în intervalul 8:00 – 13:00 și este coordonată de Carmen Galiano, medic coordonator al Programului Național de Diabet Zaharat.
Se vor efectua IGB și teste de hemoglobină glicolizată pentru un număr de 50 de pacienti. De asemenea, cadrele medicale vor măsura tensiunea arterială, greutatea, dar vor testa și glicemia pentru toți pacienții doritori.
Pentru evitarea timpilor de așteptare, se pot face programări până pe 8 noiembrie, în intervalul orar 11:00 – 14:00, la numărul de telefon 0231518812, interior 1118.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024