(P) În momentul în care devii părinte, toate prioritățile tale se schimbă și cel mai mult îți dorești ca cel mic să fie sănătos. Dar, pe lângă sănătate și alimentație, copiii trebuie să fie fericiți și să crească într-un mediu armonios care să-i contureze calități și valori esențiale pentru viața de adult, precum generozitate, încredere în sine, creativitate, empatie și curiozitate.
În încercarea de a descoperi rețeta secretă pentru creșterea armonioasă a copilului, atât femeile, cât și bărbații apelează la carti educative pentru parinti. Acestea sunt excelente pentru cei care vor să-și educe copii cu blândețe, fiind pline de sfaturi pertinente și de exemple care îi pot ajuta pe cei aflați la început de drum să depășească anumite etape de rebeliune din viața copiilor.
Într-o lume în care se spune mai ușor „NU” decât „DA”, într-o lume în care oamenii preferă să judece înainte să întrebe și unde etichetele se pun cu mare ușurință, este foarte important ca cel mic să nu simtă atât de puternic această negativitate. Așadar, una dintre cele mai bune metode de a crește un copil fericit și pozitiv este să folosim cuvinte și fraze încurajatoare, care vor avea un efect benefic și de durată asupra caracterului lor.
Indiferent că îi vei spune celui mic că a desenat foarte frumos sau că îți place să petreci timp cu el, încearcă zilnic să îi oferi un mediu care să-l inspire și să-l stimuleze.
Te iubesc - O expresie simplă, dar care nu poate fi înlocuită cu nimic. Cu cât îi vei spune mai des acest lucru, cât atât cel mic se va simți protejat. Așadar, ori de câte ori ai ocazia, uită-te în ochii copilului tău și spune-i cât de mult înseamnă pentru tine și cât de mult îl iubești.
Spune-mi un lucru bun și unul rău care ți s-au întâmplat astăzi - Este important să discuți cu copiii despre întâmplările din viața lor. Astfel, ei vor ști că ești acolo pentru ei, indiferent dacă ceea ce li s-a întâmplat este bine sau rău. Totodată, această abordare te va ajuta să comunici mai ușor cu cel mic.
Sunt mândru/ mândră de tine - Majoritatea părinților au o teamă extraordinară să folosească astfel de expresii la adresa copiilor lor. Această frică provine din faptul că ei nu au fost niciodată lăudați și, de asemenea, din teama că astfel de aprecieri ar putea conduce la o atitudine răzgâiată din partea celui mic. Potrivit specialiștilor, acest lucru este fals. Aceste cuvinte îi fac pe care mici doar să aibă încredere în ei și în acțiunile lor.
Cum te simți? - Este o întrebare simplă, dar care îi va arăta copilului că ești preocupat de starea și sentimentele lui. De asemenea, este și o bună abordare pentru a deschide un canal de comunicare cu ei.
Ești inteligent - Uneori, unui copil e mai important să-i spui că este deștept decât că este frumos sau simpatic. Potrivit unor studii recente, una dintre cele mai puternice amintiri când vine vorba despre copilărie are legătură cu folosirea cuvântului inteligent.
Ce părere ai? - Copiii au păreri multe, extrem de multe. Tocmai de aceea este esențial să le ceri sfatul de fiecare dată când poți. Această implicare îi va ajuta să se simtă apreciați, iubiți și importanți. De asemenea, le va da posibilitatea să analizeze situația și să ia cea mai bună decizie.
Da, o poți face! - Sunt extrem de multe lucruri pe care i le interzici copilului, de la a mânca în dormitor până la a se cățăra într-un anumit loc, tocmai de aceea încearcă să găsești un echilibru și să-i permiți anumite acțiuni care nu sunt periculoase sau care nu încalcă regulile voastre.
Mă poți ajuta, te rog? - Dacă îți dorești respect din partea copilului, fii tu un exemplu bun de urmat. Așadar, de fiecare dată când ai nevoie de ajutorul lui, nu îi ordona, ci roagă-l să ți-l ofere. De asemenea, mulțumește-i.
Acestea sunt doar o parte dintre lucrurile pozitive pe care cel mic trebuie să le audă, astfel încât să-și dezvolte stima de sine și să se simtă apreciat și important. În plus, nu uita să-i spui cât de mult îți place să petreci timp alături de el și cât de mult ți-a lipsit cât ai fost la serviciu.
Sursă foto: Shutterstock
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024