Miniștrii liberali Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, Ligia Deca, ministrul Educației, Adrian Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Raluca Turcan, ministrul Culturii, au lansat Planul Național de Acțiune privind Siguranța Școlară.
Scopul este creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în unitățile de învățământ din România și este rezultatul consultărilor dintre echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, derulate în perioada 30 august – 5 septembrie 2023.
Sunt tratate cu prioritate combaterea traficului și a consumului de droguri în rândul elevilor, prevenirea violenței și a cazurilor de bullying, precum și reducerea riscului de expunere a elevilor la un mediu infracțional.
Potrivit Planului, în fiecare unitate de învățământ preuniversitar se vor crea grupuri de acțiune, cu specialiști din domeniile vizate. În aplicarea normelor vor fi implicate cadrele didactice, părinții și reprezentanții asociațiilor de elevi. În afară de activități practice și campanii de conștientizare, Planul prevede includerea în programa școlară a unor cursuri obligatorii de educație pentru sănătate și a unor tematici de prevenire a faptelor anti-sociale în cadrul programului ”Școala Altfel”.
Există responsabilități bine definite pentru fiecare instituție, ideea de bază fiind aceea a cooperării și a conjugării competențelor și eforturilor tuturor acestor instituții, în aplicarea măsurilor cuprinse în plan.
Am luat inițiativa invitării Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Familiei, Ministerului Muncii, Ministerului Culturii, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Afacerilor Interne, bineînțeles, și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, pentru a concepe și elabora un plan de acțiuni concertate pentru creșterea siguranței în școli.
„Acest plan se axează pe măsuri de prevenție, dar și de suport, de sprijin pentru elevii care se confruntă cu consumul de droguri, cu fenomenul de violență în școli. Vom avea echipe mixte care vor acționa concertat în aceste școli, pe baza unui program clar de acțiuni.
Planul nu prevede un program obligatoriu de testare a tuturor elevilor în masă în școli. Planul prevede măsura elaborării unui cadru normativ care să faciliteze descoperirea consumului de droguri în școli și care să conducă la eliminarea acestuia, implicând părinții care trebuie să-și dea acordul cu privire la toate procedurile care ar putea să aibă loc în baza unui cadru normativ elaborat.
Pentru Ministerul Afacerilor Interne, acest plan rămâne o activitate prioritară, căreia o să-i acord atenția necesară pe tot parcursul aplicării acestui plan.” Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Proiectul a fost conceput împreună cu ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia – Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Lavinia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
(Comunicat PNL Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024