Încă de anul trecut în municipiul reședință de județ circula o serie de informații neoficiale privitoare la construcția în Botoșani a unui restaurant McDonald’s, într-un spațiu în care funcționa atunci supermarketul Lidl. Se pare însă totul a rămas doar la stadiu de zvon, iar această investiție nu se va concretiza. Cel puțin nu în spațiul amintit.
De altfel, reprezentanții celebrului lanț de restaurante nu au confirmat atunci pentru Botoșăneanul zvonurile. Însă nici nu le-au infirmat.
„Căutăm constant oportunități de a deschide noi restaurante McDonald’s în mai multe orașe din țară. Desigur că ne uităm mereu foarte atent la orașele în care nu suntem încă prezenți, cum este și Botoșani. Purtăm în mod constant negocieri cu mai mulți parteneri din cât mai multe orașe din țară și, în cazul în care în următorii ani vom ajunge și în orașul dumneavoastră, vom anunța cu siguranță în presă”
spunea Echipa McDonald’s.
Cert este că între timp Lidl și-a construit un nou magazin pe strada Ștefan cel Mare, iar spațiul din bulevardul Mihai Eminescu va fi predat unui alt magazin în luna august. Unul de electrocasnice care în prezent funcționează în Centrul Comercial Family Center de lângă Kaufland.
Compania a închiriat spațiul pe mai mulți ani astfel că de la momentul predării vor fi făcute modificările necesare pentru ca spațiul să se plieze pentru un astfel de magazin. Respectiva locație are o suprafață de peste 1.000 de mp și aproape 50 de locuri de parcare.
Rămâne de văzut dacă într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat McDonald’s își va deschide un restaurant și la Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024