Accident cu mărci de prestigiu miercuri după-amiază în apropierea şcolii 10 din municipiu între autoturismul Toyota condus până acum câteva luni de preşedintele Consiliului Judeţean şi un BMW şofat în mod obişnuit de patronul restaurantului „La strada”. Cele două automobile s-au izbit în intersecţia dinspre terenul de sport al unităţii de învăţământ, avariindu-şi mai ales partea din faţă.
Din câte se pare, Toyota era condusă de fiul lui Mihai Ţâbuleac, iar BMW de Marius Herghiligiu. Poliţiştii au evitat însă să divulge numele şoferilor.
„Din ce se vede la faţa locului autoturismul marca BMW a ieşit de pe o stradă laterală, nu a respectat semnificaţia indicatorului «cedează trecerea», impactând marca Toyota care se deplasa pe artea prioritată. Din accident a rezultat o victimă, în prezent este la spital i se acordă îngrijiri medicale”, a declarat
Victor Ciubotaru, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Botoşani. Persoana transportată la spital era din câte se pare o tânără care se afla în Toyota, însă la scurt timp medicii i-au dat voie să părăsească unitatea medicală. Cei doi conducătorii auto au fost testaţi şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Toyota a fost preluată de o maşină cu platformă, în timp ce Herghiligiu a plecat cu propriul BMW.