Evenimentul rutier s-a produs în sensul giratoriu de la Casa de Cultură a Sindicatelor în după amiaza zilei de marți, 15 septembrie. Implicate au fost o motocicletă Honda condusă de un tânăr și un Cielo.
Din primele cercetări se pare că tamponarea a fost cauzată pe fondul neacordării de prioritate. Autoturismul se deplasa dinspre strada Marchian către Calea Națională și a pătruns în sensul giratoriu în timp ce motocicleta avea prioritate. Impactul nu a fost unul extrem de puternic iar singurul rănit ușor, respectiv tânărul de pe Honda care a primit îngrijiri medicale în ambulanța care a sosit la fața locului.
Lângă motor, pe carosabil a rămas o invitație la nuntă și o sticlă spartă de vin, semn că motociclistul abia o primise. A fost ridicată de unul dintre polițiștii ajunși la fața locului și înmânată posesorului spre amuzamentul altor amici de-ai băiatului. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Valeriu Iftime reacționează în cazul de doping de la „U” Cluj: Voi vorbi cu juristul meu
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Juniori ai FC Botoșani convocați la lotul național
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Stimulente financiare pentru elevii și profesorii implicați în competiții școlare
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024