Un accident rutier, soldat cu avarierea a două maşini, a avut loc marţi, 13 noimebrie 2018.
Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a fost sesizat marţi, 13 noiembrie 2018, ora 1.30, despre faptul că, pe B-dul George Enescu din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Scurtă din municipiul Suceava, ajuns la intersecția cu B-dul George Enescu, un localnic de 60 de ani nu a respectat semnificația indicatorului ,,Cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 24 de ani, din județul Botoșani.
În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 60 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024