Peste 300 de săvineni participă la această oră la inaugurarea unui club destinat copiilor şi pensionarilor. Acesta a fost reabilitat din fondurile proprii ale Primăriei şi cuprinde o bibliotecă orăşenească, o sală de spectacole şi mai multe camere destinate vârstnicilor.
Un sobor de cinci preoţi a sfinţit imobilul, iar primarul Relu Târzioru şi deputatul Florin Ţurcanu, ales parlamentar pe colegiul Săveni, au avut scurte alocuţiuni. Apoi copiii s-au îmbulzit să pătrundă în clădire, edilul şef făcând repetate apeluri la linişte şi ordine. Renovarea a costat circa 250.000 de lei şi a fost efectuată de AM Cos Company, societate patronată de proaspătul demisionar din PNL Mihai Aniţulesei. Festivitatea a fost garnisită cu premii în bani pentru copii şi cu pahare de şampanie.
Vom reveni cu mai multe amănunte de la faţa locului.