În cadrul ședinței ordinare de Consiliu Județean, Ada Macovei a adresat un mesaj public reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).
Toți consilierii județeni au votat regulamentul de acordare a stimulentelor financiare elevilor din unitățile de învățământ care au obținut rezultate de excepție la olimpiadele școlare. Lista elevilor este trimisă de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ). Însă anul trecut au fost probleme în acest sens și sunt elevi care nu și-au primit banii nici până în acest moment. Asta deși meritau acest stimulent.
Din acest motiv Ada Macovei a transmis un mesaj către IȘJ.
„Rog Inspectoratul Școlar și pe această cale să-și asume conștient și corect toate actele pe care le trimite Consiliului Județean astfel încât să nu fim puși în situații neplăcute și noi și dvs”,
Ada Macovei, consilier județean PNL.
Cuantumul premiilor este de 300 de lei pentru premiul I pe elev pentru fiecare disciplină, 200 de lei pentru premiul II și 100 de lei pentru premiul III.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024