Goana nebună după salarii în administrația publică locală generează situații ciudate.
Nu puține sunt primăriile care au majorat salarii dar nu au buget pentru a le acoperi. Sau renunță la investiții, la orice numai pentru a plăti aceste salarii care pe alocuri au ajuns mult prea mari în raport cu munca prestată în realitate.
Anul trecut, odată cu intrarea în vigoare a legii privind salarizarea unitară în sistemul public, primăriile și-au stabilit nivelurile salariale în baza unor grile cu coeficienți, după negocieri cu sindicatele și apoi prin votul consilierilor locali.
În comuna Mihălășeni stabilirea salariilor de bază s-a făcut prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) nr. 52/iulie 2017.
Această hotărâre a fost considerată nelegală.
„Concret, în emiterea HCL 52, aleşii locali nu au respectat bugetul şi ierarhia funcţiilor pe orizontală şi verticală precum şi consultarea reprezentanţilor salariaţilor, aşa cum prevede legea”,
Arată juriștii prefecturii
Ulterior, în septembrie a fost promovată o nouă HCL cu numărul 60 pentru anularea primului normativ local. Acesta își produsese însă efectele deja.
„În principal Hotărârea 52 a fost revocată prin 60, iar salariile s-au pus deja în plată, ceea ce nu era corect, spun cei de la Prefectură. Și din cauza asta am dat în judecată pentru a ne pune la adăpost cum ar veni. Consiliul Local a deschis acțiunea în instanță. Consilierii locali au dat pentru acea revocare, toți consilierii au semnat pentru acea petiție”,
Gheorghe Gabriela secretarul Primăriei Mihălășeni
Și Prefectura Botoșani a a promovat o acţiune la Tribunalul Botoşani, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal care priveşte două acte administrative, HCL 60/ 22 septembrie 2017 şi modificarea HCL 52/ 11 iulie 2017, ambele privind stabilirea salariilor de bază la nivelul Primăriei comunei Mihălăşeni.
Întrucât HCL 52 a fost revocată prin HCL 60 în condiţiile în care HCL 52 a produs efecte şi a intrat în circuitul civil prin efectuarea plăţilor pe lunile iulie, august şi septembrie 2017, aspect confirmat de Primăria Mihălăşeni, nu putea fi revocată de emitent, ci doar anulată de către instanţă.
Aceste erori nu au fost unele de substanță, ci doar de formă și nu au afectat salariile celor din Primăria Mihălășeni.
„Totul este procedural, angajații și-au luat salariile, nu este nici o problemă”
Gheorghe Gabriela secretarul Primăriei Mihălășeni
Așadar nimeni nu trebuie să înapoieze vreun leu decât…
„La acest moment, nu, doar dacă vine Curtea de Conturi și decide altceva”,
Ilie Hrițcu, primarul comunei Mihălășeni
Această acțiune litigioasă urmează să fie judecată la Tribunalul Botoșani în cursul zilei de astăzi, 23 februarie 2018.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024