Caz incredibil petrecut într-un spital din Botoşani.
Poliţiştii din Botoşani şi conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie din oraş au deschis anchete după ce fiul unui fost pacient, internat în urmă cu doi ani în unitatea medicală, a reclamat faptul că o asistentă şi-a făcut credit folosindu-se de actele tatălui său şi nu a mai plătit ratele.
Un bărbat din comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, a fost internat la Spitalul TBC din Botoşani de două ori, în 2015 şi 2016. El a primit, de curând, o somaţie de la un CAR, prin care era anunţat că, în calitate de girant, trebuie să achite peste 6.000 de lei, rate pe care nu le mai plătise persoana care făcuse creditul, respectiv o asistentă a spitalului unde fusese internat.
Fiul bărbatului a sesizat poliţia, întrucât susţine că tatăl său nu a ştiut că femeia a folosit datele ei pentru a-l face girant, iar asistenta de la Biroul de Internări al Spitalului de Pneumoftiziolgie Botoşani este cercetată penal.
“S-a deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Se efectuează cercetări pentru documentarea situaţiei de fapt şi stabilirea măsurilor legale care se impun”, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Maria Carp.
Şi conducerea spitalului a declanşat, la rândul ei, o anchetă disciplinară în acest caz.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024