Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 15 iunie 2012- 06 august 2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente (adeverințe, declarații pe proprie răspundere, etc.) false prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 177.780 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor terenuri ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
(Sursa Foto – ClujJust.)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024