Doi tineri din municipiu au primit mandate de arest preventiv pentru 29 de zile după ce au furat cablu de la o firmă de telefonie. În noaptea de 11 spre 12 martie a anului în curs în jurul orelor 01:45 poliţiştii au oprit în trafic în localitatea Stânca un autoturism marca Volkswagen condus de C. Andrei Daniel de 20 ani în care se mai aflau C. Sebastian Petru de 17 ani şi S. Aurelian Mihăiţă de 20 ani, toţi domiciliaţi în localitatea Bobuleşti.
Cu ocazia controlului autoturismului în interior s-au găsit 137 metri liniari de cablu fibră optică de la o reţea telefonică, un cleşte tip gură de lup şi 3 perechi de mănuşi. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că cei trei suspecţi au sustras cablul în noaptea de 11 spre 12 martie de la o reţea telefonică de pe raza comunei Manoleasa, satul Zahoreni. În data de 12 martie 2011 inculpaţii Ş. Aurelian – Mihăiţă şi C. Andrei Daniel au fost prezentaţi Judecătoriei Săveni, cu propunerea de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”. În urma propunerii, Instanţa de Judecată a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 29 zile.