Poliţiştii botoşăneni atrag atenţia cu privire la înşelăciunile prin metoda Maşina de cusut şi vă îndeamnă să nu daţi curs unor astfel de oferte, aparent avantajoase.
În acest tip de înşelăciune, maşinile de cusut vechi sunt folosite de infractori cu scopul de a obţine sume importante de bani de la oamenii de bună credinţă.
Aceştia se folosesc de anunţurile de mică publicitate, lipite pe stâlpii de electricitate, în staţiile mijloacelor de transport în comun sau în scările de bloc, în care se precizează că oferă sume foarte mari de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, în schimbul unor maşini de cusut vechi, de fabricaţie germană sau al altor obiecte de artă, de asemenea vechi.
Cum pot decurge scenariile
Atunci când sună la numărul de telefon indicat în anunţ, oamenii află de la un presupus `colecţionar` că suma respectivă o vor primi doar dacă mai cumpără o maşină asemănătoare, care are inscripţionată seria `pereche`, iar din întâmplare acesta are numărul de telefon al celui care o vinde. Victima sună iar celălalt vânzător spune că vinde maşina doar cu câteva mii de euro. După efectuarea vânzării, victima nu va mai fi sunată niciodată de `colecţionarul` iniţial.
O altă metodă este cea a `certificatului de autentificare` şi presupune ca victima să plătească într-un anumit cont care i se comunică de către `colecţionar` o sumă de bani ce reprezintă eliberarea unui certificat care să dovedească faptul că maşina este autentică.
În cazul în care aţi fost victima unei înşelăciuni de acest tip, apelaţi de îndată numărul unic de urgenţă 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie!
AZI DIMINEAȚĂ: Casă cuprinsă de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Plăcintele de la Botoșani „prezente” la un târg cu bunătăți de toamnă din capitală
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșănean surprins pe camere la ghena de gunoi: CE a aruncat direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Declarația zilei 1 octombrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024