Piloții au decis să se întoarcă la aeroport.
Un avion al companiei Wizz Air, care efectua zborul cu numărul W63612 pe ruta Roma – Suceava, a fost lovit duminică, 3 ianuarie, de un fulger, imediat după decolarea de pe aeroportul G. B. Pastine din Ciampino, din Italia.
În avion se aflau 90 de pasageri, informează publicația Il Mamilio, potrivit Rotalianul.com. Conform sursei menționate, totul s-a petrecut duminică, în jurul orei 15:30, când o navă a companiei aeriene Wizz Air a decolat spre Suceava, cu 90 de pasageri la bord, în condiții de vreme nefavorabilă.
Imediat după decolare, un fulger a lovit în plin avionul. Cei doi căpitani au decis să se întoarcă la aeroport. Pasagerii au fost debarcați, iar compania Wizz Air a trimis o altă navă pentru a prelua călătorii.
Traseul zborului făcut de nava aeriană, de la decolare la întoarcerea pe aeroportul Ciampino
A avut loc o nouă îmbarcare, asistată de polițiști de frontieră și de personal aeroportuar. De această dată, decolarea s-a efectuat fără probleme.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024