Situație mai rar întâlnită în instanțele de la Botoșani. Un avocat și-a lăsat baltă clientul pe care-l apăra după ce a constatat că acesta nu a relatat întregul adevăr în fața judecătorului, la audieri.
Botoșăneanul abandonat de propriul avocat este tată a doi copii, acuzat că și-ar fi ars băieții cu țigara.
Inițial bărbatul a fost apărat de avocatul ales Eduard Luca, însă apărătorul legal a renunțat la caz pe motiv că nu au avut aceeași cale de apărare. Cu alte cuvinte deși inițial bărbatul acuzat i-a spus avocatului că va recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, în fața magistraților de la Judecătoria Botoșani și-a schimbat planurile și a motivat că de fapt a vrut să le dea o lecție copiilor și nu a vrut să le facă rău.
Acest lucru l-a făcut pe avocat să renunțe la caz.
„Pot spune în calitate de fost avocat angajat că în prezenta cauză într-adevăr persoana a fost trimisă prin rechizitoriu în judecată pentru fapte de o gravitate destul de mare. Ținând cont de împrejurările cauzei, ținând cont de faptul că inculpatul nu a înțeles să adopte o conduită procesuală corectă, de asumare și regret în totalitate a faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată am ales să reziliez contractul de asistență juridică cu dumnealui având în vedere că strategia de apărare pe care eu am considerat-o oportună a fi aplicată în prezenta cauză nu a fost îmbrățișată în aceeași manieră și de către dumnealui. I-am sugerat domnului să dea o declarație prin care să-și asume probatoriul administrat în cursul urmării penale, faptul că acesta nu a fost de acord a dus la o înrăutățire a situației dumnealui juridice”,
Eduard Luca, avocat
De altfel, avocatul susține că renunțat la caz imediat după termenul precedent când instanța a dispus audierea clientului său, arătându-se deranjat că acesta a mințit.
„ Am depus o înștiințare instanței la o zi după termenul trecut, am adus la cunoștință că se impune a fi reziliat contractul din perspectiva aceasta, a necorelării celor două strategii de apărare, cea pe care eu am considerată-o oportună, cea care îi profita, până la urmă singura modalitate de a-și îmbunătăți situația era de a recunoaște fapta și cea adoptată de el diferită”, a concluzionat avocatul Eduard Luca
Drept urmare la cel de-al doilea termen bărbatul în prezent în arest preventiv a fost însoțit de un avocat din oficiu. S-a trecut deja la audierea martorilor din lucrări, astfel că au depus mărturie asistentul social și educatoarea celor doi copii.
Asistentul social a explicat cum a decurs ancheta, faptul că au fost făcute fotografii copiilor pentru a le fi prezentate organelor abilitate, a vorbit cu copiii, dar i-a consiliat și pe bărbatul acuzat și soția acestuia.
„L-am întrebat dacă înțelege gravitatea faptei, la început mi-as pus că i se pare normal că așa a fost și el educat de tatăl lui. Am încercat să le explic consecințele, i-am consiliat iar la final a înțeles gravitatea, și-a asumat greșeala și-a promis că o să-și schimbe modul de educa copiii”,
a spus asistentul social.
Asistentul social a scos în evidență faptul că, cei doi copilași provin dintr-o familie cu probleme întrucât tatăl mai consumă băuturi alcoolice, iar mama ar avea probleme de sănătate.
„Am discutat cu mama copiilor și pare și este depășită de situație. Deși nu are înscrisuri medicale, dna pare a avea probleme psihice. Dna s-a plâns de abuz verbal mai mult din partea soțului”, a mai spus asistentul social
De cealaltă parte, educatoarea copiilor a atras atenția asupra faptul că băiețeii de cele mai multe ori veneau neîngrijiți la grădiniță.
„Erau mai mult neîngrijiți, am vorbit cu tatăl mai mult, iar după ce am discutat am observat o schimbare”, a spus educatoarea copiilor.
La termenul următor ce va avea loc pe 16 octombrie 2018 se va trece la audierea altor martori din dosar.
Stimulente financiare pentru elevii și profesorii implicați în competiții școlare
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024