Partidul Pro România de la Botoșani a organizat astăzi prima conferință de presă dintr-o serie ce vor fi susținute săptămânal, în fiecare zi de vineri.
La această întâlnire cu mass media au venit liderii cunoscuți ai partidului înființat de Victor Ponta, de la Botoșani, adică deputatul Mihaela Huncă și primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru care are calitate de coordonator județean.
Mihaela Huncă a declarat că pe plan local se dorește ca până în luna decembrie să fie definitvată structura de conducere dar și filialele din teritoriu.
„Pro România Botoșani este într-o perioadă de organizare, ne facem structurile atât la nivel de comune, orașe dar și la nivel județean. Până în data de 20 vom stabili și delegații pentru Congresul Național pentru că luna viitoare, în perioada 20 – 21 se va desfășura congresul național al partidului Pro România”,
Mihaela Huncă, membru Pro România
La București, la congres ar urma să se deplaseze câte 20 de membri delegați din fiecare județ.
Cât despre o eventuală candidatură, Mihaela Huncă susține că nu asta și-a dorit la momentul în care a părăsit PSD, ci mai degrabă să-și mulțumească alegătorii.
„Nu m-am gândit deocamdată la funcții, nu sunt adepta funcțiilor. Cred că ați înțeles dv. cel mai bine, atunci când te depărtezi de cetățeni, de alegători, când ceea ce ai promis electoratului, nu se mai regăsește, trebuie să faci altceva. De asta consider că, eu cred foarte mult în această construcție, vrem o altă politică, vrem să preluăm problemele oamenilor, să încercăm să le rezolvăm cât mai repede”,
Mihaela Huncă, membru Pro România
Fosta social democrată a fost completată de colegul din noul partid care a explicat faptul că, probabil, Mihaela Huncă va avea o candidatură la Congresul Național.
„D-na deputat nu se poate autopropune acolo. O s-o obligăm, cu ghilimelele de rigoare să muncească, să ducă linia aceasta a bunului simț și a spiritului constructiv și să participe la o structură națională. Și nu numai dumneaei, pentru că sunt oameni buni care merită promovați și pe care-i așteptăm, să facem o echipă, nu numai noi doi care am ajuns dintr-o conjuctură. Nu mergem să-i rugăm, vin oamenii singuri”,
Dumitru Chelaru, coordonator Pro România Botoșani
Până la acest moment, au semnat adeziuni la Partidul Pro România, în mod oficial 250 de persoane din cele peste 700 care s-au înscris online.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024