Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Liviu Pop a anunțat joi că s-a majorat costul standard per elev.
”Costul standard per elev a crescut, fiind majorate cu peste 20 la sută sumele pentru educaţia copiilor, iar pentru prima dată se acordă finanţare pentru toţi elevii care sunt şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particulare", a declarat, joi, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Liviu Pop.
"Am asigurat prin acest cost standard o majorare a sumelor cu peste 20 la sută pentru educaţia copiilor din România, acest cost standard fiind pe două categorii: cel legat de salariile profesorilor şi cel legat de dotările şi utilităţile din unităţile de învăţământ preuniversitar. Faţă de anul şcolar trecut, anul acesta avem un cost standard cu 20 la sută mai mare. Este pentru prima dată în istoria învăţământului din România când pentru toţi elevii care sunt şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particulare se acordă finanţare", a spus secretar de stat pentru învăţământ preuniversitar,
Liviu Pop a precizat că din 1 ianuarie salariile profesorilor cresc cu 15 la sută.
"Această hotărâre de Guvern duce după ea şi majorarea pentru profesorii, începând cu 1 ianuarie, în baza OUG elaborată săptămâna trecută, a salariilor. Salariile profesorilor cresc cu 15 la sută în medie per totalul cheltuieli de personal. Avem alocaţi aceşti bani, sunt cuprinşi în proiectul de buget, în aşa fel încât de la 1 ianuarie toţi profesorii din România să aibă o creştere medie de 15 la sută, iar pentru cei din zona nedidactică, în baza OUG 2, creşterea asigurată este de 20 la sută, la pachet cu tot ce înseamnă funcţii din administraţia locală", a mai spus Liviu Pop.
Potrivit secretarului de stat, bugetul Ministerului Educaţiei este de aproximativ 4,4 la sută din PIB.
"Pe zona de finanţare, pot să mai spun că, prin proiectul de buget, Ministerul Educaţiei are alocat un buget de aproximativ 4,4% din PIB. Nu o să intru în termeni de genul acesta, pentru că mâine în comisiile parlamentare vom susţine acest buget", a spus Liviu Pop.
El a precizat că o componentă priveşte învăţământul preuniversitar, fiind alocaţi peste şase miliarde de lei pe exerciţiu 2017-2020 pe două componente foarte importante din programul de guvernare, una dintre acestea fiind legată de construcţia a 2.500 de creşe şi grădiniţe.
"Ministerul Educaţiei, alături de Banca Mondială, a cartografiat toată reţeaua şcolară din Românie şi, în funcţie de acest studiu şi această analiză, am înaintat Ministerului Dezvoltării criteriile care stau la baza construcţiei celor 2.500 de creşe şi grădiniţe în toate unităţile administrativ-teritoriale. Tot în cei şase miliarde de lei am asigurat finanţarea pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru cel puţin 2.000 de unităţi şcolare. Astăzi, reţeaua şcolară la nivelul grădiniţelor este alcătuită din 7.870 de clădiri, la nivelul şcolilor este alcătuită din 13.239 de clădiri, la nivelul liceelor este alcătuită din 6.101 clădiri. Pe zona de securitate la incendiu, avem în jur de 30 la sută unităţi şi clădiri autorizate, 70 la sută nu sunt autorizate, iar pe zona autorizaţiilor sanitare, aproape 80 la sută dintre clădiri sunt autorizate, 20 la sută nu sunt autorizate sanitar", a mai spus Pop.
(Sursa: România TV)
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024