Marius Balo a ajuns și în județul Botoșani în călătoria sa în care face înconjurul țării pe jos. O numește pelerinaj, o eliberare a minții și sufletului și un noian de mulțumiri adresate lui Dumnezeu, care l-a învățat să-și accepte și învețe greșelile și care l-au transformat în omul bun care este acum.
Marius Balo a fost profesor în China după ce mai întâi acasă, absolvise Teologia și cumva visa să devină preot. Viața avea însă alte planuri pentru el și a trebuit să înfrunte opt ani lungi de grea încercare care au însemnat detenția într-o închisoare comunistă chineză.
Primii doi ani a fost ținut într-o cușcă și izolat total de umanitate, nu a comunicat cu nimeni și nu a avut acces la niciun fel de mijloc de informare sau contact cu propria familie.
Izolarea a ținut până la momentul procesului. „Au fost anii de încercare”, îi descrie clujeanul.
După ce a fost dată sentința a fost transferat la un penitenciar unde a putut comunica cu alți deținuți de diferite naționalități și astfel nu și-a pierdut mințile.
În dimineața zilei de 13 iulie 2022 a ajuns la grupul statuar „Compania de mitraliere maior Ignat în acțiune” unde s-a rugat pentru eroi și foști deținuți politici. I-au fost alături Dragoș Candiescu, reprezentantul Asociației Foștilor Deținuți Politici Botoșani, Paul Mircea Iordache de la Revista „Vatra Românească”, precum și doi prieteni care i-au oferit cazare și masă la Botoșani.
„S-a vorbit mult despre mine în ultimii ani pentru că s-a încercat aducerea mea în țară, dar nu s-a reușit până la urmă. A fost și pandemia, au fost și alte lucruri. M-am întors acum la împlinirea vremii, în urmă cu trei luni și încă de acolo voiam așa cumva să găsesc o modalitate să folosesc toată energia acumulată în cei patru pereți”,
Marius Balo, pelerin
Paradoxal, ajuns la Botoșani spune că în acei ani de detenție a acumulat extrem de multă energie... pozitivă. Pe care trebuie să o elibereze acum, la trei luni de când a ajuns din nou acasă, în România. Astfel i-a venit ideea pelerinajului care se va întinde de-a lungul a 2.922 de zile, pentru că atât însumează perioada de detenție din China.
„Și atunci am zis, vreau să merg un km pentru fiecare zi pe care am stat-o acolo. Și de aceea m-am pornit în acest pelerinaj, am pornit în 29 iunie de la Cluj și am venit așa încetuț, încetuț prin Bistrița, Suceava și acum sunt la dvs.”
Și-a stabilit etape în cadrul pelerinajului și încearcă să parcurgă câte 30 de km pe zi ca să nu fie foarte obositor și pentru ca organismul să nu-i cedeze.
„Duminicile mă odihnesc, de exemplu am prins acum la Suceava, am mers la biserică și m-am odihnit. Și după aceea de luni până sâmbătă, în fiecare zi câte 30 de km. 2.922 de km vor fi înapoi la Cluj, am calculat în funcție de distanță. De aici cobor înspre Bacău, Brăila, vreau să vizitez toate închisorile și lagărele unde au fost arestați și ținuți foștii deținuți politici”.
Nu se consideră deținut politic și nu se asociază cu cei care au suferit în închisorile comuniste pe nedrept.
„Eu pentru păcatele mele am păcătuit acolo, dar eu vreau să le aduc lor un omagiu. Și sistemul în care am fost eu ținut tot comunist a fost și tot o nedreptate ți se face până la urmă, pentru că nu poți să te aperi doar trebuie să primești ce-ți oferă ei”.
Marius Balo a fost profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing.
El s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni.
A fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.
În cadrul pelerinajului trece prin următoarele localități: Cluj-Napoca, Gherla, Bistriţa, Suceava, Botoşani, Roman, Bacău, Târgu Ocna, Mărăşeşti, Focşani, Râmnicu Sărat, Brăila, Tulcea, Periprava, Poarta Alba, Jilava, Bucureşti, Ploieşti, Mişlea, Braşov, Blaj, Aiud, Alba Iulia, Deva, Sarmizegetusa, Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Arad, Oradea, Zalău, Baia-Mare, Sighetul Marmaţiei, Cavnic, Gherla, Cluj-Napoca și prin mănăstirile Căldărușani și Rohia.
În materialul video de mai jos puteți urmări mai multe dezvăluiri făcute de Marius Balo la Botoșani.
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024