Aproape doi pe-un loc este concurența la care s-a ajuns pentru un post în consiliul de administrație al unei societăți subordonate Consiliului Local Botoșani. Deși inclusiv primarul se alarmase de situația de la SC Urban Serv SA după închiderea depozitului de gunoi de la Rediu și pierderea mai multor licitații pentru activitatea de colectare și transport, se găsesc încă destui oameni care își doresc să fie șefi la această unitate.
În luna noiembrie a anului trecut, CA al companiei municipalității a demarat procedurile pentru organizarea unui concurs pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai consiliului de administrație.
Acesta se desfășoară conform OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin legea 111/2016 și HG 722/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din amintita ordonanța.
Procedura reglementată de atâtea acte normative este una cât se poate de stufoasă. Candidații au susținut deja o probă scrisă și un interviu, iar până la jumătatea acestei săptămâni trebuie să își prezinte o scrisoare de intenție, după care urmează interviul final. La sfârșit se prezintă rezultatele Consiliului Local care, culmea, poate să aleagă un candidat cu o notă mai mică în detrimentul altuia cu o notă mai mare.
Dar toate aceste lucruri nu au fugărit concurenții. Patru dintre cei cinci componenți ai actualului CA au intrat în cursă: Nicolina Chirilă, președinte al actualului CA și fost consilier local, Ion Sorici, Iulian Apotrosoaei, fost director economic la SC Eltrans SA și Mioara Jurgiu, lidera organizației de femei de la PSD Botoșani, fiica lui Gheorghe Vâzdoagă, consilier județean social-democrat. Singurul care nu și-a mai depus dosarul, fiindcă nu ar intra în condițiile de concurs, este Sergiu Burlacu. Lor li se adaugă Cezar Nicuță, jurist de la SC Locativa SA și membru ATOP, Gheorghe Pricopi, fost director general al SC Urban Serv SA, actualmente pensionar, Constantin Zărnescu, fost la rândul său salariat al unității și ex-consilier local, ieșit și el la pensie și o ”doamnă Aniței”, despre care PSD-iștii susțin că e de la fostul PDL, iar ex-PDL – iștii că e de la... PSD.
SC Urban Serv SA a contactat o firmă din București, pe care o plătește cu peste 10.000 de lei pentru organizarea concursului și care dă dovadă de o absolută discreție. Astfel, oficial candidații nu știu cu cine se luptă, iar Simion Drelciuc, directorul general al SC Urban Serv SA, a precizat la rândul său că nu poate face publice numele concurenților date fiind noile modificări legislative, ci doar numărul: opt pentru cinci posturi. În aceste condiții lista menționată am reușit să o obținem ”pe surse”.
”Suntem în partea a doua a procedurii de selecție, în care trebuie să depună declarație de intenție, să își expună viziunea asupra modului în care pot răspunde așteptărilor autorității publice locale, după care urmează interviul final și se întocmește acea listă scurtă, definită de legislație, cu candidații care îndeplinesc condițiile de a fi selectați, listă care însoțită de un raport final întocmit de firma care face selecția, va fi înaintată Consiliului Local”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Cert este că amintita firmă din capitală corespondează direct și separat cu concurenții, prin poșta electronică, tocmai pentru a nu afla unul de celălalt. De asemenea, deși circulă zvonuri privind producerea unor mari surprize, probele de până acum nu ar fi fost eliminatorii.
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024