Un tânăr care era căutat peste tot de poliţişti şi de autorităţile din Dorohoi a fost găsit în cursul zilei de luni.
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat și predat autorităţilor competente un cetățean român, căutat și condamnat de autoritățile din Dorohoi.
Luni, 13 noiembrie, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul român, Alin B., din județul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul figurează ca fiind căutat de autorități.
Pe numele acestuia Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, bărbatul fiind condamnat la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. Persoana a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. (Sursa: Jurnalulmm)
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024