Un botoșănean a fost transferat de urgență la Iași starea sa fiind una extrem de gravă.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital cu insuficienţă renală acută, pancreatită acută, prezentând în acelaşi timp şi etilism. Iniţial, membrii familiei au spus că i s-a făcut rău din cauza unor ciuperci pe care le-a mâncat, medicii descoperind ulterior că acesta era şi un consumator cronic de alcool.
De asemenea, deşi întreaga familie a consumat acelaşi tip de ciuperci, doar bărbatului i s-a făcut rău. Acesta este din Botoşani, şi a fost trimis la Iaşi pentru iniţierea şedinţelor de dializă, starea sa fiind una gravă, scrie Ziarul de Iași.
„Pacientul prezenta fenomene de intoleranţă digestivă, greţuri, vărsături după ingestie de alcool şi ciuperci. Una dintre complicaţiile pancreatitei este insuficienţa renală prin deshidratare, principala cauză a afecţiunii fiind consumul de alcool“,
a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Crește valoarea tichetelor de masă: Câți bani vor primi în plus angajații
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșaniul, sub avertizare de ploi și inundații: Pompierii, la datorie în județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșănean de 63 de ani REȚINUT de polițiști după ce și-a „vizitat” soția
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Șofer din Botoșani ARESTAT după un control al polițiștilor în trafic
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024