Anul acesta, botoşănenii nu mai au spor la construit vile sau case. Numărul celor care au primit autorizaţii de construire a scăzut. Una dintre explicaţii ar fi că procedurile administrative durează mult şi pun o piedică în calea investitorilor nerăbdători sau a celor care doresc să îşi ridice pur şi simplu o casă.
Drept dovadă, informaţiile furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică arată că dacă la finele lui 2010, au primit autorizaţia de construcţie 750 dintre botoşăneni, în prima jumătate a anului acesta s-au numărat numai 430 de astfel de avize. Până acum am socotit câte case vor fi construite în perioada ce urmează, iar la capitolul locuinţe terminate lucrurile merg agale. Orăşenii au avut mai mult spor să îşi finalizeze până în iulie 46 dintre imobile, cu 13 mai multe ca anul trecut, în schimb la ţară locuinţele terminate au scăzut cu aproape 30%. (E.Ş.)